A fost inaugurat al doilea centru de voluntariat al Episcopiei Caransebeşului, la Oţelu Roşu

v1

După Caransebeș, sâmbătă, 7 iunie, la Oțelu Roșu a fost deschis un nou centru de voluntariat și o bancă de alimente, în incinta Casei de Cultură.

În prima parte, un sobor de preoți, de la Episcopia Caransebeșului și din orașul Oțelu Roșu, au oficiat o slujbă la inaugurarea Centrului de Voluntariat „Alexandra Florea” și a unei bănci de alimente pentru situații de urgență, iar partea a doua a manifestării a constat într-un spectacol, care a debutat cu un moment de reculegere pentru Alexandra Florea, voluntarul care în data de 8 martie 2014 și-a pierdut viața într-un accident rutier, după ce se întorcea chiar de la Oțelu Roșu, unde a avut loc o acțiune umanitară.

v2

v3

„Nu ne-am oprit, am mers mai departe și vom merge mai departe!” au fost cuvintele celui care a moderat programul, unul dintre voluntarii de la Caransebeș, care a devenit astfel voluntar și la Oțelu Roșu, prof. Petrișor Rada. În cadrul acestui centru activează foarte mulți tineri, de la care se speră să schimbe ceva în mentalitatea oamenilor. A luat cuvântul și primarul orașului Oțelu Roșu, Luca Mălăiescu: „Centrul de voluntariat de la Oțelu Roșu este rezultatul unui parteneriat între Episcopia Caransebeșului și Primăria orașului Oțelu Roșu, parteneriat care se dorește a fi în ajutorarea celor nevoiași de pe raza orașului Oțelu Roșu și sunt convins că pe parcursul timpului va lua amploare și va fi ceva deosebit, din suflet pentru suflet. Pe lângă centrul de voluntariat și banca de alimente intenționăm să facem și o cantină în incinta fostei școli din Ohaba. Am speranța și chiar certitudinea că la Oțelu Roșu lumea se va mobiliza și vom reuși, împreună, să facem ceea ce ne-am dorit”.

Pentru început, a urcat pe scenă un grup de elevi de la Școala Gimnazială „Gheorghe Frățilă” Glimboca, coordonați de prof. Flavia Bistrian, cu un dans popular, dar și cu mai multe poezii în grai bănățean, după care Leiana, Gabriel și Luisa Guillen-Lagos din Oțelu Roșu, coordonați de Angela Guillen-Lagos, au interpretat la pian, chitară și flaut, dar și vocal, mai multe melodii din repertoriul internațional.

v6

Spectacol a fost încheiat de trupa „Credo” din Caransebeș, care în urmă cu doi ani avea o reprezentație aici, apoi a plecat la Turda, unde a luat locul I, la un concurs național. În momentul de față, „Credo” este compusă din două trupe mai mici, una din elevi din clasele IV-VI – „Credo Junior”, iar cealaltă din elevi de liceu, din clasele IX-X, din licee din municipiul Caransebeș – „Credo Senior”. Prima piesă s-a numit „Ursitoarele”, scenariu Gabriela Mihalache, iar cea de-a doua a fost „Preșul”, în scenariul lui Ion Băieșu, ambele având ca regizor pe prof. Petrișor Rada.

v7

După spectacol, domnul prof. Petrișor Rada ne-a dat mai multe detalii despre centrul de la Oțelu Roșu: „Banca de alimente este făcută pentru situații de urgență, sunt alimente de primă necesitate, în cazul în care se întâmplă un eveniment nedorit unuia dintre noi. O să acționăm și în satele din jurul orașului Oțelu Roșu. Banca va dispune și de medicamente, pături, haine pentru orice fel de eveniment neplăcut, care ar putea să apară în viața semenilor noștri. Noi sperăm să fiți alături de noi, să participați fiecare cum puteți, iar cel mai important lucru este să ne susțineți și să fiți cu noi, adică să ne susținem unii pe alții”.

Consilierul social-misionar pr. ic. stavr. Gabriel Gozman-Pop, de la Episcopia Caransebeșului, a afirmat: „Nădăjduim că în timp, acest centru va avea o activitate asemenea centrului din Caransebeș. Să vedeți acest centru ca o oportunitate de a petrece timpul liber altfel. Ca părinți sau ca bunici, îndemnați-vă copiii să vină la acest centru de voluntariat pentru că, în timpul pe care îl petrec aici, nu stau în fața calculatorului și nu au alte preocupări și sunt împreună cu alți tineri. Aici învață să dăruiască, învață să facă bine și în cele din urmă, învață să se distreze împreună”.

Centrul va fi coordonat de pr. Liciniu Oltean și de Angela Guillen-Lagos.

În holul Casei de Cultură a fost vernisată și o expoziție de fotografie, cu activități ale Centrului de Voluntariat din Caransebeș, dar și cu afișe și diplome ale trupei „Credo” sau „Steagul prieteniei” de la Zăgujeni, numit și „Zăgu-Love” de către voluntari. În încheiere, prof. Petrișor Rada a prezentat pentru Reper24 toate activitățile prezentate în expoziție.

Ion CUBIN

v5

v4

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei