Proiectul PACINFO este un proiect informativ, finanțat de către Direcția Generală pentru Agricultură a Comisiei Europene și Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, care prezintă obiectivele Politicii Agricole Comune.
Proiectul este derulat în parteneriat de către Agențiile pentru Protecția Mediului din județele zonelor montane din România și pune accentual pe prezentarea condițiilor și obiectivelor noii PAC, fermierilor, tinerilor și populației urbane.
Noile prevederi ale politicii agrare comune au ajuns sâmbătă și la urechile fermierilor din zonele montane ale județului. Reprezentanții specializați pe agricultură și specialiștii în domeniul protecției mediului s-au întâlnit în cadrul unui seminar de informare prin care fermierii au aflat noile informații în domeniu.
„Este a doua etapă, este un program mai mare început la sfârșitul lunii octombrie anul trecut. Proiectul PACINFO își propune să informeze comunitatea din zona Caraș-Severin despre politicile agrare comunitare, pentru că ne propunem ca în viitor să avem niște astfel de politici comune pentru a crea o piață agricolă comună. Vrem să conștientizăm atât partea legată de agențiile de mediu, cât și UAT-urile respective. Prograrmul este finanțat prin APM Harghita, noi fiind un partener alături de alte 15 agenții. În cadrul întâlnirii de sâmbătă am avut o prezentare a părții tehnice a proiectului, după care am avut o discuție mai relaxată, întrebări și răspunsuri aplicate pe mai multe teme”, a explicat Sebastian Purec, director al Agenției pentru Protecția Mediului Caraș-Severin.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157650704502179″]
Acest proiect este in favoarea fermierilor din zona montană din mai multe puncte de vedere. Pe de o parte, populația urbană se familiarizează cu importanța activității agricole din punctul de vedere al producției alimentelor, al protecției mediului și din punct de vedere social, astfel că dobândește o imagine pozitivă legată de activitatea de fermier.
„Sarcina mea este aceea de a prezenta politica agricolă comună pentru perioada 2014-2020 și am pregătit materiale prin care toți agricultorii, fermierii mai mici sau mai mari să le cunoască în ceea ce privește sprijinul pe suprafață, dar și noutățile care apar în noua politică agrară comună, față de ceea ce a fost până în anul 2014. Mă refer aici la formele de sprijin existente pentru fermierii din zonele defavorizate, cei din zona montană, pentru fermierii tineri. Avem două obiective, protejarea mediului înconjurător și producerea de hrană sănătoasă. Prin cadrul acestui proiect vom încerca să sensibilizăm actorii locali, să definim noțiunea de fermieri activi și să acoperim lipsa de informare cu privire la politicile agricole comunitare și naționale, la drepturile și obligațiile celor care cultivă pământul și cresc animale”, a menționat Liviu Munteanu, Doctorand în Agronomie la Universitatea de Ştiinte Agronomice şi Medicină Veterinară Timişoara.
Alexandra JURCA
