Noi proiecte, în vizorul primarului Luca Mălăiescu! De la asfaltări și pavări, la cămine culturale și grădinițe!

modelmic

Administrația locală din Oțelu Roșu încearcă să obțină finanțare pentru alte cinci proiecte, care presupun lucrări de pavare și asfaltare, reabilitarea unor cămine culturale, construirea unei grădinițe și chiar achiziționarea unui buldoexcavator. Primarul Luca Mălăiescu se arată încrezător că va reuși să semneze și aceste contracte, iar lucrările de modernizare vor continua la Oțelu Roșu.

Două proiecte foarte importante pentru orașul nostru au fost depuse la București pe FDI. Este vorba de pavarea tuturor străzilor asfaltate pe PNDL 2 la noi în oraș, un proiect în valoare de 3.300.000 de lei. Cel de-al doilea proiect are o valoare de 6.400.000 de lei. Este vorba de asfaltări. Aici va fi inclus și drumul de la Mal, un drum care are infrastructura foarte proastă. Este un drum lung, are aproape 3 km, deci era foarte greu să îl asfaltăm de la bugetul local în perioada imediat următoare”, explică primarul Mălăiescu.

Conform edilului, pe lângă aceste două proiecte în valoare de aproximativ 10 milioane de lei, a fost depusă documentația pentru modernizarea căminelor din Ohaba și Mal. Dacă proiectele vor fi aprobate, lucrările vor fi derulate de Compania Națională de Investiții. Tot prin CNI va fi realizată și noua grădiniță de pe strada Libertății. „Grădinița este deja scoasă la licitație și sper că până la finalul anului va fi funcțională, bineînțeles dacă și timpul ne va permite”, precizează Luca Mălăiescu.

În ceea ce privește buldoexcavatorul, atât de necesar pentru derularea lucrărilor din oraș, Primăria încearcă să îl achiziționeze printr-un proiect derulat cu fonduri europene, proiect depus deja pe GAL.

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

  1. Emiluț

    “Aici va fi inclus și drumul de la Mal, un drum care are infrastructura foarte proastă” – în loc să bage conducta de apă la 2-3 metri de marginea drumului, specialistii din primărie au dat aviz pentru spargerea drumului.

    După ce că s-au închis două grădinițe în oraș, vine acum Luca **** să construiască alta.
    E rost de tras procente din lucrare și se apropie campania electorală. Altfel nu mișca nimic prin oraș.

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei