Cu doar câteva luni înainte de alegerile locale de anul acesta, în județul Caraș-Severin, au început să apară noi partide politice, mai ceva ca ciupercile după ploaie. După modelul deja patentat la nivel național, aceiași oameni politici, regrupați sub umbrela unor noi formațiuni politice, încearcă să obțină noi funcții, în urma alegerilor din această vară.
Despre formarea a două noi formațiuni s-a discutat și în cadrul ultimei ședințe a Consiliului Județean Caraș-Severin. La capătul unui discurs de câteva minute în care vorbit de starea drumurilor din județ, fără a spune însă nimic nou sau a veni cu soluții concrete, consilierul independent Ion Amariei a amintit că în județul Caraș-Severin a luat naștere o filială a Partidului Național Democrat, condus la nivel național de deputatul Daniel Fenechiu. „Am constituit la nivel de județ, o nouă formațiune politică, PND al cărui președinte sunt”, a precizat independentul Amariei, care a ajuns însă în Consiliul Județean de pe listele PP-DD-ului, partid actualmente dizolvat.
Consilierul Nicolae Ștefănescu nu a scăpat nici el prilejul de a vorbi despre planurile sale de viitor. Consilierul PSD, care și-a anunțat demisia din forul județean începând cu data de 1 martie și-a făcut publică intenția de a se alătura Partidului Puterii Umanitare Social-Liberale și de a obține funcția de președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin. Asta după ce anterior a anunțat că dorește să candideze pentru Primăria Reșița, în calitate de independent. În prezent, Ștefănescu este încă membru al Partidului Social Democrat, el dându-și demisia doar din funcția de conducere pe care a avut-o în cadrul filialei județene a partidului.
„Nu vă ascund că lucrez la un proiect, care este pe finalizare, care se numeşte Social Liberalii, deci constitui în continuare şi rolul social-liberal, cu care am fost de acord şi l-am votat. Partidul se numeşte PPUSL, Partidul Puterii Umanitare Social Liberale, care este constituit în teritoriu. Preşedinte este o tânără frumoasă şi ambițioasă, Anca Almăjan. Probabil că din 15 martie mă voi alătura şi juridic acestei formaţiuni. Voi candida la președinția Consiliului Județean Caraş-Severin”, a declarat Ştefănescu.
Pe altă parte, la Reșița s-a aflat zilele trecute și Mircea Geoană, pentru a-și lansa formațiunea politică, Partidul Social Românesc, și în județul Caraș-Severin. Filiala județeană va fi condusă se pare de Gheorghe Filipescu.
Și probabil că acesta este doar începutul, având în vedere că la nivel național au luat deja ființă și alte formațiuni politice, care fără îndoială nu vor întârzia să își deschidă filiale și în Caraș-Severin.
Karina TINCUL

Incepe marea CIOLANIADA ! Sper in …mintea rmanului de pe urma
Capre deputati si vaci, larma de caini, fotbal si patroni straini, asta nu ne este de ajuns in RO 2016, ne mai trebuie si niste limbrici.
”Voi candida la președinția Consiliului Județean Caraş-Severin”, a declarat Ştefănescu.” Interesant ! Acest tovaras-domn, deja se vede pe scaunul electric al CJ, dar ce nu stie el, ca nu vrea sa stie, este faptul ca nu poate candida la presedintia CJ, dintrun singur motiv: nu exista acest loc pe listele de vot.
Presedintele CJ va fi ales dintre membrii consilierilor judeteni, deci e un joc care se executa cu usile inchise. Il lasam sa viseze pana dupa alegeri, si poate vom avea surpriza sa nu fie nici macar un simplu consilier judetean. Oricum, nu a facut nimic bun pentru CS.
Bai ce destept esti ,de unde esti??