
Scriu aceste rânduri cu tristețe și nu este doar o figură de stil. Chiar îmi pare rău. De ce? Pentru că, presimt că pierd, un serial atât de interesant, atât de captivant, care a născut atâta speranță, interes, învrăjbire, pasiune și orice alte epitete sau comparații care vă plac domniilor voastre.
Îmi pare rău întrucât a fost practic o întrecere între un om care avea de partea sa, resurse financiare, umane și logistice nelimitate și pe care le-a folosit cu toată puterea și un amărât de ziarist, care a avut de partea lui doar dorința de a scotoci prin mizeriile trecutului și multă, foarte multă dorință de adevăr. Practic, a fost o bătălie între David și Goliat, sau prin extrapolare între bine și rău. Dar, trăim niște timpuri în care toate epocile se termină devenind un trecut, de care se va mai vorbi doar trei zile, apoi, se vor uita deoarece altele le vor lua locul.
O să mă întrebați, pe bună dreptate, de ce sunt atât de misterios, de secretos la început de articol și o să vă spun doar atât : „În Inspectoratul Județean de Poliție Caraș-Severin a început să miroase a «caca mare» și cine știe câți se vor fi mânjit cu astfel de substanțe urât mirositoare”.
Și apropo, domnule comandant Avram Viorel, vă rog să mă dați din nou în judecată, că vreau să-mi vopsesc mașina și nu prea am bani, poate mă ajutați dumneavoastră, că la suma pe care mi-o cereți daune morale în procesul civil intentat pe nedrept (zic eu și dumneavoastră știți asta) ar mai trebui să lucrez eu și toată familia încă 100 de ani să vă pot plăti pretențiile absurde și ridicole.
Noroc cu niște bravi polițiști care, se pare că nu au mamă, nu au tată și sătui să stea numai în poziția ghiocelului, când dumneavoastră le explicați cum făceați când în tutelă permanentă fiind, prindeați mini hoți la „municipiu”, au reacționat. Dar să nu sărim, de la una la alta.
Ieri dimineață, 4 aprilie 2019, în jurul orelor 09:00, trecute fix, în timp ce contemplam natura din balconul propriului apartament, sună telefonul roșu. A, nu vă gândiți la prostii, este un telefon mobil normal atâta că are husa de protecție roșie (că alta nu am găsit) și cum îmi place să mă dau mare, eu îi spun „telefonul roșu” că dă bine la auditoriu (mai ales la femei).
Răspund la telefonul roșu și Gigel (știți voi care) foarte precipitat îmi spune: „Șefu am dat de dracu!”
Cum, parcă îl și vedeam, roșu și schimonosit la față, intru și eu în panica, mă duc direct la ușa de la intrare în apartament și o verific, încuiată. Mă uit cu atenție și fără să fac zgomot pe vizor, dar nu văd pe nimeni pe scara blocului. Cum, din telefon, Gigel continua să spună ceva ce nu înțelegeam, simt cum mă furnică o senzație ciudată, pe care nu am mai simțit-o, pe șira spinării.
Apoi, îmi fac curaj și răcnesc (mai mult de frica) prin telefon, la Gigel: „Ce s-a întâmplat măi?!”
Acesta, cu o voce speriată, dar totuși inteligibilă îmi spune: „Au venit șefu!” Încet, încet, parcă îmi vine sufletul la loc, mai ales că, știu sigur că, neamurile nu mă vizitează până în a doua zi de Paște, iar dacă veneau mascații (chiar dacă greșeau apartamentul), până acum erau intrați cu tot cu ușă.
Astfel. îmbărbătat, strig în telefon din toți rărunchii: „Cine dracu a venit mă Gigele, spune odată!”
Iar el, începe ca o moară stricată, să nareze totul dintr-o suflare: „Șefule, au venit de la București, de la Corpul de Control al Ministrului Administrației și Internelor, doi ofițeri, cu costume închise la culoare și cu uitătură feroce, care au mai fost pe la IPJ-eu și nu s-a terminat cu bine. Se aude că ar fi o reclamație de la sindicate, dar și de la mai mulți polițiști, cică, cu mușamalizarea unui accident de circulație în care a fost implicată soția comandantului Avram. Și ai dracului reclamagii ăștia, ar fi scris atât de amănunțit și exact în reclamație, de și virgulele din text conțineau informații exacte, așa că, domnii cu uitătură feroce nu prea mai pot face nimic ca să-l ajute pe domnul comandant Avram să iasă basma curată. Mai mult decât atât, ar mai fi vorba și de o înregistrare audio ambientală în care un agent de poliție, îl înregistrează pe inspectorul șef Avram Viorel și îl face de doi bani, aproape să-l bată prin telefonul mobil.
Și în continuare șefule, să ști, că toate serviciile de informații interne și internaționale și-au pregătit agentura să obțină, chiar pe bani grei, informații despre accidentul doamnei lui domnul comandant Avram Viorel. Se aude că ar fi vorba de niște fapte penale de prin anul 2017, de cercetări care vor dura zile bune. Mai mult, se aude că situația este foarte complicată, iar unul din cei doi ofițeri cu căutătura feroce ar fi chiar directorul adjunct al Corpului de Control al Ministrului”.
Am început să îmi revin după șocul de la începutul zilei și să redevin stăpân pe situație.
Cum întrevedeam un articol frumos, ca o adevărată carte polițistă, am început prin a îl invita pe Gigel la un pahar cu bere și pentru că era și de dimineață (iar informațiile păreau promițătoare) i-am propus și o gustare compusă din cârnații mei de casă din carne de porc și brânză de oaie adevărată (homemade) la scobitoare.
Propunere acceptată fără reținere de Gigel care, în contrapartidă mi-a promis că va face pe dracu în patru și îmi va obține și reclamația „originală” și înregistrarea.
Să-i dea Dumnezeu noroc, să-și țină promisiunea. Voi reveni cu noi informații și amănunte, mai ales că se aude că vin ploile, obligându-mă astfel să stau mai mult în casă și de plictiseală o să scriu.
Atenție domnule Avram Viorel, acesta este un pamflet, așa cum îmi place mie să scriu, ca să mai descrețesc frunțile oamenilor, dar să le și spun lucruri adevărate.
Aștept cu deosebit interes punctul dumneavoastră de vedere și dacă situația este altfel, vă stau la dispoziție garantându-vă dreptul la replica. Doar să fie argumentat, căci noi cu siguranță vom găsi probe și le vom combate.
Sergiu TABAN
Tabane, care minihoti, habar nu are de hoti, e mai corect sa il intrebi cum prefera col. Gavrila cafeaua, stia exact cat zahar sa puna . Despre hoti, lasa altii sa vorbeasca.
Domnule Taban, nu ati mintit nimic in ce ati scris pana acum si nu poate sa castige nici un proces. Intradevar are nevoie de bani pentru a intretine multele proprietati pe care le are in Resita, Caransebes, Bucuresti si cine mai stie pe unde. O vila, la care se lucreaza acum, este foarte mare, sunt si fotografii cu el in interiorul proprietatii. Sursele spun ca a fost achizitionata prin semcherii, de la un rau platnic.. La cate camere are poate isi face azil de batani sau o vinde la un cetatean cu multi bani din etnia care merge in stainatate cel mai mult si cu cel mai mare folos.
Surse sigure spun ca acest sef a acumulat avere in cei 5 ani cat nu au adunat toti sefii de inspectorat de la Caras-Severin, la un loc, in ultimii 30 de ani( o parte din proprietati sunte pe rudele sotiei)
Inregistrare ambientatla a discutiilor cu agentul de politie, sef de post, o au mai mult de jumatate din politistii caraseni si este usor de obtinut. Cel mai compromitator si ilegal, din inregistrare, este faptul ca Avram ii spune agentului ca subordonatii agentului, ajutori sefi de post, i-au raportate aspecte negative din activitatea sefului de post,dar el “nu a pus botul”. Acesta este caracterul inspectorului sef Avram. Se duc subordonatii si raporteaza sincer aspecte, fapte ilegale sau altele, el le da ascultare si ii sustine, dupa care, hop cu santajul. “Vezi ca stiu eu despre tine ce faci , cu cine te intalnesti, vezi ca ala a zis aia despre tine”, etc.. Asa sef nu cred ca exista la nici o politie din tara.
Si acum cateva intrebari, nu acuzatii, pentru domnul Avram :
– Ce trebuia sa faci, din punct de vedere legal, daca un subordonat politist, in temeiul Statutului politistului, Codului dontologic al politistului , etc, iti sesizeaza fapte ilegale, imorale cu privire la alti subordonati? Astepti sa folosesti datele pentru santaj , asa cum ai procedat in cazul sefului de post, care a postat un punct de vedere la comentariul meu de pe Reper 24?Declansezi, imediat, verificari?, Sesizezi organele judiciare?
– Te punea fostul sef de partin din Caras, care te-a numit in functie, in prezenta primarilor, sa torni vin in pahar, lui si prietenului sau , nas/fin cu firma mare de constructii, pe perioada cand acesta era inculpat? Pozele si filmuletul poti sa le obtii de la primari prezenti la evenimentele in care erai ospatar pentru inculpatul Beje si umilit de seful de partid.
– De ce nu intelegi ca daca a plecat seful de partid care te-a pus trebuioe sa pleci si tu?
– chiar vrei sa nu te mai suporte nici un politist pentru ca ei sufera din cauza controalelor care se fac? Nu rezolvi problema recompensandu-i pe unii cu salarii sau pe secretare cu prajituri si flori. Lacrimile lor si stersul de servici si din familie nu pot fi sterse cu prajituri si flori. Dai vina pe toata lumea de parca ai fi ultimul om de pe statul de salarizare, nu primul. Pe cine mai “sacrifici “cum l-ai sacrificat pe Olariu?
– Te gandesti la politistii si familiile celor care au suferit de pe urma ultimelor controale si vor suferii dupa acest ultim control, care se poate lasa si cu dosare penale?
Felicitari Reper 24! Ati reusit sa-l lasati pe seful de cabinet de la IPJ CS fara salariul de excelanta. I l-a retras Bucurestiul si poate va da si el in judecata sa mai recupereze ceva. De fapt si lui Avram i l-au taiat si poate si acesta este motivul pentru care v-a dat in judecata.
Daca pana acum cei care au venit in control erau din subordinea sefului Politiei Romane, care s-a confirmat ca il tine in brate, pe filiera Caransebes, de care s-a vorbit in cometariile anterioare, cei de la Corpul de Control ai Ministrului de Interne care au sosit la IPJCS se pare ca vor verifica, in final, si modul in care s-a efectuat verificarile anterioare de cei de la Corpul de control al sefului Politiei Romane. Sa vedeti atunci
surprize.