Nici o zi fără accident pe DN 6, în Caraș-Severin! Două persoane au ajuns la spital!

modelmic

Un nou accident de circulație cauzat de viteza excesivă a avut loc noaptea trecută pe DN 6, în județul Caraș-Severin. Două persoane au fost rănite, după ce un autoturism s-a izbit de parapetul unui pod și s-a răsturnat în afara părții carosabile.

Accidentul a avut loc în jurul orei 23:40, în afara localității Ilova, precizează Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin:

„Un conducător auto, în vârstă de 31 de ani, care se deplasa din direcția Caransebeș – Orșova, nu a adaptat viteza într-o curbă la stânga, a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens și s-a izbit de parapetul de beton al unui pod , după care s-a răsturnat în afara părții carosabile. În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto și a unui pasager. Ambele victime au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”.

Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice de sânge pentru a se stabili dacă a condus sub influența băuturilor alcoolice.

Polițiștii continuă cercetările în acest caz sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

 

 

 

 

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

2 Comentarii

  1. Adrian

    Si ce vina are saracul drum, de ce trebuia sa-l nominalizati in acest articol ???
    Este el vinovat ca Politia da permis de conducere la tot prostanul ???
    Poate daca Politia nu ar mai considera permisul ca fiind un drept si nu l-ar mai da alora care nu sunt capabili sa conduca o masina pe drumuri publice, ar scapa si saracul DN6 de accidentele astea facute de tampiti la volan.

    1. Adrian

      Apropo … dar de ce nu ati filmat spatele masini pana nu a disparut numarul de acolo ???
      Nu era bine sa stim si noi cine este prostanul de la volan ?????

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei