NASA invită publicul să aleagă cea mai spectaculoasă fotografie cu suprafaţa Lunii

moon

NASA a publicat cinci fotografii cu suprafaţa lunară şi i-a invitat pe internauţi să o aleagă pe cea mai spectaculoasă dintre acestea, care va fi folosită ca fundal pentru pagina de start a unui site ce va fi lansat pentru a marca a cincea aniversare a sondei Lunar Reconnaissance Orbiter. 

Potrivit mediafax.ro, agenţia spaţială americană intenţionează să lanseze un site special, care se va numi “The Moon as Art” “(“Luna ca artă”), iar imaginea câştigătoare va fi fundal pentru pagina de start.

Colecţia «The Moon as Art» oferă publicului posibilitatea de a vedea Luna aşa cum alţii au văzut-o de secole – ca o muză care ne inspiră -, dar de această dată din perspectiva unui corp pe orbită care are o serie de «ochi» care văd în diverse arii ale spectrului electromagnetic“, a declarat Brooke Hsu, expert în ştiinţe educaţionale la Lunar and Planetary Institute din Greenbelt, Maryland.

Imaginea câştigătoare va fi anunţată pe 18 iunie şi va fi dată publicităţii alături de alte 24 de imagini din colecţia “Moon as Art”.

Publicul poate vota pe adresa: http://lro.gsfc.nasa.gov/MoonArt

Imaginile finaliste se numesc: Starry Night, Linne Crater, Clerke Crater, Diviner North Pole, Tycho Central Peak.

Procedura de votare a început deja şi se va încheia pe 6 iunie.

Sursa: mediafax.ro

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei