„Muzeul de istorie a culturii Văii Carașului“ prinde viață la Oravița

a2

Oravița îmbină în ultimii ani istoria cu cerințele moderne ale mileniului trei și continuă să atragă investiții atât pentru modernizarea orașului (alimentare cu gaz, refacerea infrastructurii stradale, parcuri, etc) cât și pentru conservarea și punerea în valoare a patrimoniului istoric, cultural  și arhitectural al localității.

Despre un proiect aflat în derulare, a cărui valoare depășește 5,5 milioane de lei și care este realizat în proporție de peste 50%, a vorbit pentru Reper 24 și primarul Oraviței, Dumitru Ursu: „Amenajarea și dotarea „Muzeului de Istorie al Culturii Văii Carașului”, este parte integrată a “Complexului Muzeal Oravița” și reprezintă unul dintre principalele obiective ale strategiei de dezvoltare durabilă pe termen lung a localității. Prin această investiție ne propunem reabilitarea clădirilor monumente istorice și includerea acestora în patrimonial cultural și turistic al zonei“.

a11

„Ne propunem ca pe lângă lucrările de reabilitare, restaurare și modernizare, prevăzute în proiect,  să beneficiem de dotările muzeale caracteristice în așa fel încât funcționarea acestuia să fie asigurată în totalitate la finalizarea investiției. Concret pot să vă spun că se va lucra atât la interiorul clădirii cât și în exterior: acoperiș, structură de rezistență, reabilitarea pereților exteriori,  a diafragmelor de zidărie, cu relevarea în vederea refacerii a tuturor elementelor ornamentale de pe fațadă, refacerea finisajelor interioare la pereți și tavane, instalație electrică nouă, refacerea zidului de sprijin, sistematizarea curții și racordarea incintei la canalizarea pluvială“.

a3

„Concret, ne dorim creșterea atractivității culturale, turistice și investiționale a orașului Oravița prin conservarea, protejarea și valorificarea patrimoniului cultural, respectiv înființarea Muzeului de Istorie a Culturii Văii Carașului și introducerea acestuia în cadrul circuitului cultural și turistic, pentru sporirea gradului de accesibilitatea a publicului la valorile culturale“.

a4

Promovarea și conservarea multiculturalității etnice a culturii secolului trecut, emblematice pentru orașul Oravița, este dezideratul spre care tinde primarul Dumitru Ursu care a reușit până acum înființarea a nu mai puțin de 6 muzee tematice: al masoneriei, farmaciei montanistice, CFR-ului, culturii, etnografic și cel al monetăriei imperiale. La toate acestea se adaugă lucrările de reabilitare a Teatrului Vechi Mihai Eminescu.

 

Dan AGACHE

 

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei