În aceste zile s-a consemnat decesul primului medic din România, ca urmare a infectării cu COVID-19. Acest deces survine după ce tot mai multe cadre medicale au fost infectate, cele mai multe cazuri fiind consemnate la Spitalul Județean din Suceava, dar și în alte localități din țară, inclusiv în Reșița. Într-o discuție telefonică purtată în această dimineață cu dr Gheorghe Borcean – președintele Colegiului Medicilor din România, acesta a declarat în exclusivitate pentru Reper24, modul în care statul și celelalte organe abilitate apără personalul medical în fața acestui inamic nevăzut:
„Statul român protejează din punct de vedere juridic mai întâi. Există un ordin de ministru care precizează ce măsuri de protecție, precauție și de prevenție trebuie luate de personalul medical. Mai departe spitalele ar trebui și o bună parte au sau ar trebui să aibă mijloacele de protecție pe care să le poarte personalul medical care vine în contact cu pacienții infectați cu Sars Cov 2. nicio măsură de protecție nu poate să-ți dea o garanție 100% că nu te vei contamina. Nicio măsură de prevenție, de precauție nu îți dă garanția că nu te vei contamina; niciun mijloc medical nu îți dă garanția că odată contaminat și ai făcut boala o să și evoluezi favorabil“.
„Din punct de vedere legislativ sunt normate și cunoscute. În ceea ce privește aprovizionarea cu materiale sanitare de protecție a personalului, aici depinde doar de managementul fiecărei unități sanitare în parte. Faptul că a murit un coleg, este o tragedie, a murit și o să mai moară și asta e trist. Avem în România 8.065 de medici peste 65 de ani care se află în activitate. Avem o bună grupă de vârstă care este expusă la risc. Dacă acum 2 – 3 săptămâni toată lumea se agita că demisionează medicii, acum vedem că de fapt își dau demisiile directorii de spitale, de Case de Sănătate, care sunt excedați de gravitatea problemei și probabil nu reușesc să o scoată la capăt. Demisia este un gest nobil în această situație; nu sunt în stare să fac, îmi dau demisia, să vină altul mai bărbat, mai energic să facă ceea ce trebuie“ – a mai afirmat dr Gheorghe Borcean.
Dan AGACHE
