
Au trecut deja trei zile de la inundațiile din municipiul Reșița, de la sfârșitul săptămânii trecute. Dar urmările încă se fac simțite. Mâlul care a acoperit vineri centrul și o parte din străzile municipiului încă nu a fost complet îndepărtat. Iar acolo unde a fost ridicat, a rămas un strat gros de praf care este ridicat de mașini și care face aerul greu respirabil.
Reprezentanții Primăriei Reșița dau asigurări că situația va fi remediată în cel târziu două zile. Conform vice-primarului Ioan Crina, a fost alcătuit un plan de intervenție pe ore pentru eliminarea urmărilor ploii torențiale și a viiturii de vineri.
”Ne străduim din răsputeri să rezolvăm situația”, a declarat Ioan Crina, care a reamintit însă că și cetățenii au datoria de a face curățenie în fața imobilelor în care locuiesc.
Karina TINCUL