Motivele demiterii lui Bebe Pasere dezvăluite de primarul din Caransebeș

x

Ședință cu scântei de artificii la reuniunea lunară a consilierilor locali ai municipiului Caransebeș. Anul nu a început precum se aștepta viceprimarul orașului de pe Timiș și Sebeș, Bebe Pasere. Prima ședință a în plen din acest an a consilierilor locali a culminat cu demiterea sa. Dacă în campania electorală promitea multe, fiind un veritabil contracandidat la fotoliul de primar, dovadă și faptul că a fost ales de aceiași consilier pentru funcția de viceprimar, se pare că după doar câteva luni a pierdut încredea primarului și a majorității colegilor. Jocuri politice? Polițe neplătite? Care să fie adevărul din spatele acestei demiteri după doar câteva luni? Răspunsul ni-l oferă chiar edilul municipiului Caransebeș, Felix Borcean, care a avut amabilitatea să ne spună de ce a recurs la acest gest:

„Supărarea mea vis-a-vis de el a venit din faptul că nu a fost de acord cu organigrama pe care am propus-o, dar nu pentru că ar fi fost interesat de o bună funcționare a aparatului primăriei, să vină cu niște propuneri constructive, pentru eficientizarea și profesionalizarea angajaților, nu. El a vrut cabinetul lui, adică să aibă șofer, secretară și consilier. Asta pe lângă celelalte facilități, gen cartelă de benzină, mașină și toate celelalte. Bun, le-am rezolvat pe toate. Am aprobat un consilier pentru viceprimar pentru prima dată (și asta pentru că vechiul viceprimar, Marius Isac nu a avut consilier personal), a avut și șofer și secretară și tot nu a fost bine. Eu la cabinetul primarului nu am secretară, îmi fac singur cafeaua dacă considerați că asta e o știre, nu am o divă care merge pe tocuri și face cafea. Nu asta e normalitatea să ne facem cabinete, să avem secretare și alte asemenea lucruri. Pe el de fapt asta l-a interesat din toată organigrama și de aici au pornit discuțiile“.

„Mai apoi am aflat și eu alte lucruri pe care Bebe Pasere le-a făcut de-a lungul timpului, adică presiuni pe tot felul de șefi de compartimente, apoi presiuni electorale dacă vreți, că „eu sunt acuma reprezentantul  unui partid, el e independent, nu a făcut nimic 4 ani, eu sunt viitorul, el este istorie“, mă rog, chestiuni pe care eu inițial nu le-am băgat în seamă, dar ele se perpetuează și se accentuează. Mai apar și tot felul de probleme profesionale, precum cimitirul protestant care este în vecinătatea casei lui, cu presiuni pe cei de la urbanism, mă rog, lucruri care nu își aveau rostul. Ar mai fi semnături fără drept de semnătură, carburant băgat în mașina proprie, relații tensionate cu subalternii, jigniri, comportament de tip patron, asta e“.

„Aștept să văd ce se întâmplă la PSD, PNL, USR… Poate va fi un viceprimar minoritar, USR sau PMP, care va fi îmbrățișat de toată lumea, nu știu. Pentru numirea unui viceprimar este nevoie de 10 voturi. PNL are 7 consilieri, Pro România 3, PSD 6, dar PSD cu Pro România înseamnă Ion Mocioalcă la Caransebeș. Normal ei ar trebui să fie majoritari. Propunerea mea a fost dl Dascălu de la PSD; este decanul de vârstă, are mai multe mandate de consilier, este un apropiat al lui Marcel Vela, un vechi PSD-ist, avea toate atuurile și puteam să facem pace. A apărut în final o altă variantă, că PNL nu poate vota PSD, că Orban nu acceptă acest lucru, mă rog și atunci am spus că retrag proiectul pe ordinea de zi, până vă poziționați, sau vă repoziționați, astfel încât o numire să nu nască tot felul de tensiuni“ a mai precizat Felix Borcean.

A mai fost vehiculată la un moment dat ideea că ar fi fost schimbat din funcție și city managerul orașului Florin Bogdea, lucru dezmințit categoric de edilul municipiului Caransebeș: „A fost o chestie înțeleasă greșit; Florin Bogdea, ales city manager, a fost schimbat din comisia de numărare a voturilor din care făcea parte în calitate de consilier local. Noua funcție nu îi mai permitea să facă parte din acea comisie și l-am înlocuit din comisie, nu din funcția de city manager al municipiului“ a mai adăugat primarul din Caransebeș Felix Borcean.

 

Dan AGACHE

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei