Moștenitorii lui Max Ausnit, cel care a administrat pe vremuri uzinele din Reșița au devenit mai bogați zilele acestea, după ce au vândut o partea a acțiunilor deținute la Fondul Proprietatea, acțiuni obținute drept despăgubire de la statul roman pentru bunurile confiscate de comuniști.
Moștenitorii lui Ausnit, alături de cei ai lui Malaxa, sunt cei mai mari acționari privați ai Fondului Proprietatea. Ei dețineau până recent 6,03% din titlurile acestui fond. Luna trecută însă au vândut un pachet de 1,81% din acțiuni, în schimbul cărora ar fi obținut, conform Ziarului financiar, 162 de milioane de lei. Moștenitorii celor două familii au primit acţiuni la Fondul Proprietatea în anul 2006 în contul uzinelor deținute de acestea pe vremuri și confiscate de regimul comunist.
Max Ausnit (scris și Auschnitt), unul dintre cei mai mari industriași ai Europei, a preluat în anii 1920 administrarea Uzinelor Domeniilor Reșița, la vremea respectivă cel mai mare producător de oțel, laminate, locomotive și alte produse din fier din România. Uzina a fost naționalizată în anul 1948, după instaurarea comunismului. Anterior, Max Ausnit, fiul unui evreu din Galați, fusese deja arestat sub regimul lui Carol al II-lea și condamnat la închisoare. Eliberat după doi ani, Ausnit a evitat în ultimul moment să fie prins de naziști, fugind în America, unde a decedat câțiva ani mai târziu în urma unui atac de cord.
Fiul său, Steven Ausnit, i-a moștenit priceperea în afaceri, acesta dezvoltând o afacere de milioane de dolari, prin vânzarea de ambalaje cu fermoar de plastic. Acesta și-a mărit averea, după ce a revendicat de la statul român bunurile deținute de tatăl: parte din uzinele Reșița, fabricile Nădrag-Titan-Călan și o casă din București.
Pentru acțiunile de la Uzinele Reșița, urmașii lui Max Ausnit au primit două milioane de dolari, iar pentru fabricile Nădrag-Titan-Călan, 37 de milioane, jumătate din sumă mergând spre avocații care s-au ocupat de proces. O parte a despăgubirilor a fost primită sub formă de acțiuni la Fondul Proprietatea. În plus, moștenitorii lui Ausnit au primit și câteva blocuri de locuințe în Oțelu Roșu, pe care le-au donat însă chiriașilor. Statul le-a înapoiat și casa din București, pe care i-au vândut-o lui Gigi Becali. Steven Ausnit a întors în țară o parte din banii obținut drept despăgubire, investind într-o afacere din Luguj și plătind mai multe burse la Harvard, unor studenți români.
Karina TINCUL
