Mocioalcă a votat pentru majorarea pensiilor și alocațiilor, redeschiderea școlilor dar și împotriva austerității!

Mocioalca a votat

Inspirat de vremea însorită pe care o avem la zi de sărbătoare, deputatul Ion Mocioalcă s-a prezentat în această dimineață la școala gimnazială numărul 7 din municipiul Caransebeș, unde și-a exprimat dreptul la vot pentru desemnarea viitoarei configurații a Parlamentului României.

La ieșirea de la urne, candidatul organizației PSD Caraș-Severin pentru Senatul României, Ion Mocioalcă, a făcut câteva declarații reprezentanților presei pe care le redăm în continuare:

Mă bucur în primul că este o zi frumoasă astăzi, în 6 decembrie. Aveam emoții din acest punct de vedere, dar aceste emoții s-au risipit”, au fost primele gânduri ale candidatului Ion Mocioalcă.

Mocioalcă nu s-a ferit din a lansa o invitație de participare masivă a cărășenilor la votul de astăzi. „Aștept cât mai mulți dintre cărășeni astăzi la vot. Eu astăzi am votat pentru ei, pentru cărășeni. Dar în primul rând am votat pentru majorarea pensiilor, am votat pentru dublarea alocațiilor, am votat pentru deschiderea școlilor, am votat pentru micul producător român uitat de Guvern. Îmi leg speranțele de ziua de astăzi și îi rog pe cărășeni să vină la vot pentru ei, pentru un Caraș-Severin prosper”, au fost considerațiile candidatului la Senat, Ion Mocioalcă, la ieșirea din secția de votare.

Sergiu TABAN

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei