Mirel Pascu revine prin muncă în atenția bocșenilor. Primul pas? BOCȘA CURATĂ!

Pascu

Într-unul din parcurile orașului Bocșa, au fost zăriți în această dimineață mai mulți cetățeni preocupați de salubrizarea zonei respective. Adică, nici mai mult nici mai puțin oamenii s-au pus să facă puțină ordine pentru ca locul să devină unul curat. În mijlocul lor, liderul PSD din orașul Bocșa, fostul edil șef Mirel Pascu, care lucra cot la cot cu cei prezenți, între care i-am remarcat și pe câțiva consilieri locali social-democrați din Bocșa, ca de altfel și consilierul județean Anca Pascu, soția președintelui PSD Bocșa.

Să remarcăm faptul că acțiunea de azi a lui MPP – Mirel Patriciu Pascu, care este șeful de campanie al organizației PSD Caraș-Severin  la alegerile europarlamentare, funcție pe care a mai deținut-o și la reușita PSD-ului de la alegerile parlamentare din 2016, nu este la prima de acest gen.

Sub sloganul „PSD BOCȘA curăță orașul de gunoaie, de jos în sus” social-democrații din Bocșa au demarat o adevărată campanie de curățenie în această primăvară, Mirel Pascu fiind artizanul ideii „Bocșa CURATĂ”, îmbrățișată, așa cum o indică imaginile și de colegii domniei sale.

Care ar fi cu adevărat scopul acestor acțiuni ale omului politic Mirel Patriciu Pascu? Ei bine, acesta susține că nu își dorește decât ca împreună cu echipa social-democrată să pună umărul la înfrumusețarea orașului pe care l-a administrat până în 2012 și pe care încă nu ne destăinuie dacă își dorește să îl conducă și pe viitor.

Una peste alta, celebra lozincă uzitată în vremuri de demult și reactualizată astăzi „munca l-a înnobilat pe om” funcționează în cazul social-democraților din Bocșa iar acest lucru nu poate decât să fie salutat de cetățenii fostului oraș industrial de altădată.

57568477_2496767067035373_6225260748558303232_n

57989052_2496766887035391_2486998283013062656_n

56764712_2496766990368714_4809485501679534080_n

57437643_2496766857035394_2408684283129495552_n

Cezar DRAGOMAN

Distribuie pe:

Stiri similare

3 Comentarii

  1. M..e Marean

    Nu se poate … ăștia chiar ne cred tampiti?uitativa la Mirel cum tine de lopata parca il musca,dar mai ales la Anca cum tine scula in mână,cred ca strigau la fotograf,,faceti poza mai repede ca nu mai #rezist ! Uitati-va bine in oglinda si vedeți-vă voi sunteti gunoaiele .

  2. Adi

    Ca sa vezi… cum ii apucă munca… ce nu face dorul de ciolan… Apropo, poate trebuie schimbate cozile instrumentelor folosite, poate s au uzat prea tare și nu nai prezintă siguranță….

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei