Pensiunea „Apa Vie” din localitatea Peştere, proprietari Roy şi Melania Olsen, găzduieşte în perioada 28-30 august o minitabără de vară la care participă 12 copii cu vârste între 14 şi 18 ani, din comuna Constantin Daicoviciu.
Iniţiatorii acestei acţiuni sunt angajaţii Centrului de Informare Turistică, şi conducerile administraţiei locale şi Asociaţiei Comunitare Constantin Daicoviciu.
În cadrul acestei tabere sunt organizate activităţi educative şi recreative, precum şi excursii pe trasee turistice din zona satelor Peştere şi Maciova, toate sub îndrumarea personalului Centrului de Informare Turistică şi al Asociaţiei Comunitare Constantin Daicoviciu.
„Este o primă ediţie reuşită, pot să spun asta cu certitudine, şi sperăm ca la anul să putem organiza mai multe sejururi, cu mult mai mulţi copii”, ne-a spus Daniel Boambeş, primarul comunei.
Cosmin VLAD
