Senatorul USR, Mihai Goțiu, le-a adresat o întrebare publică președintelui PNL, Ludovic Orban, și prim-ministrului desemnat, Florin Cîțu, cu privire la continuarea susținerii lui Costel Alexe pentru mandatul de ministru al Mediului, după ce acesta și-a încălcat promisiunile făcute la învestire și la audierea de săptămâna trecută, cu privire la măsurile care trebuie luate pentru a stopa distrugerea pădurilor și a ariilor naturale protejate din România. Mihai Goțiu, membru în Comisia pentru Ape și Păduri din Senat, arată că încălcarea flagrantă a promisiunilor făcute cu privire la aplicarea legii este în măsură să încurajeaze fenomenului infracțional din păduri.
Într-o postare pe pagina de Facebook, senatorul USR a prezentat momentul de la audierile de săptămâna trecută, când Costel Alexe, promitea că, pe data de 27 februarie, va merge în Parcul Național Semenic – Cheile Carașului (PNSCC) și îi invita pe parlamentarii din comisiile pentru mediu, ape și păduri din Parlament să participe și ei, după care va lua o decizie. Promisiunea cu privire la aplicarea legii în PNSCC, unul dintre cele mai afectate parcuri naționale, inclusiv în zone cu păduri virgine incluse în UNESCO, a fost făcută de ministrul Mediului, și la audierile pentru învestire de la sfârșitul anului trecut. Promisiunile publice făcut de Costel Alexe n-au fost, însă, respectate.
Senatorul USR mai arată că situația în PNSCC este extrem de gravă, iar rezolvarea legală cât se poate de simplă – rezilierea contractului cu Romsilva.
„Ministerul Mediului avea obligația să rezilieze contractul de administrare cu Romsilva. Nu a făcut-o nici fostul ministru PSD Ioan Deneș, nu o face nici actualul ministru PNL Costel Alexe. Asta chiar dacă, actualul ministru, a promis ferm, și la prima audiere, în toamna anului trecut, și la cea de săptămâna trecută că va aplica legea!”, explică senatorul USR.
Senatorul USR Mihai Goțiu arată că încălcarea promisiunii de respectare a legii în cazul PNSCC vine în contextul în care un alt punct pe care și l-a asumat public Costel Alexe, legat de ariile naturale protejate, ar urma să fie încălcat, chiar cu riscul declanșării unei anchete a anti-fraudei europene.
Reprezentnații USR Caraș-Severin precizează că senatorul a făcut documentări pe teren în Parcul Național Semenic – Cheile Carașului, începând cu vara anului 2017. Concluziile prezentate de acesta au dus la mai multe anchete ale Corpului de control al fostului Minister al Apelor și Pădurilor (revenit acum, în Ministerul Mediului), care au confirmat cele semnalate și care au dus inclusiv la sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și la alte sesizări penale. În vara lui 2019, tot la sesizarea lui Mihai Goțiu, cazul a ajuns în dezbatere și în Comisia pentru cercetarea abuzurilor, combaterea coruopției și petiții din Senat. Două petiții inițiate pe platforma Declic, pentru respectarea legii și salvarea PNSCC au strâns fiecare, peste 10.000 de semnături.
foto: rfi.ro
Elena FRANȚ
“rezilierea contractului cu Romsilva” – și cine va prelua contractul ? iar ceva ONG preferat de USR ?
Să meargă Goțiu și să-i oprească pe austriecii de la Holtz!
“Mihai Goțiu … arată că încălcarea flagrantă a promisiunilor făcute cu privire la aplicarea legii este în măsură să încurajeaze fenomenului infracțional din păduri.”
–
Şi are perfectă dreptate!
Legile se fac dar nu se … aplică. Decât pentru unii (sau împotriva altora). Depinde de interese şi de … “executiv”.
Sau se aplică deşi încă nu au fost făc(k)ute.
Suntem în România, nu?
Unde s-au ciordit şi căile ferate înguste, ca în codru, darămite niscaiva lemne versus ceva tăiţei.
Cineva zicea că Romtelecom avea ca simbol un rom cu un telefon.
Poate că Romsilva are ca simbol o sticlă de rom pe un copac (parchet), în aşteptarea instigatorilor străini.
A investitorilor, pardon!