Milcoveni, un sat uitat de timp și de autorități

m

Atestată documentar încă de la sfârșitul secolului XVII, localitatea Milcoveni din Caraș-Severin a fost uitată de autoritățile locale și județene; despre cele centrale nici nu are rost să mai vorbim. Au greșit ei când au spus că Deva este municipiul reședință de județ în Caraș-Severin, de unde să fi auzit ei de…Milcoveni.

Situat în frumoasa Vale a Carașului, localitatea avea la ultimul recensământ doar 224 de locuitori, populație în mare parte îmbătrânită. Mai avea drumuri pline de gropi și noroaie, case vechi nerenovate sau modernizate, avea praf pe ulițe în timpul verii și niciun agent economic care să asigure o oarecare bunăstare locuitorilor. Dacă înainte de 1989 se mai găseau locuri de muncă în zona Oravița ori Moldova Nouă, anii din urmă au adus un declin și o înrăutățire a nivelului de trai al locuitorilor. Tinerii, atâți câți au fost, au ales calea pribegiei în căutarea unui trai mai bun; vârstnicii au rămas resemnați așteptând, nici ei foarte siguri, ce.

collage

În ultimii ani însă, se simte o oarecare forfotă în sat și o implicare a administrației locale condusă de la Berliște de Nicolae Orăvicean. Au apărut echipe de muncitori, au renovat școala, grădinița, căminul cultural, au amenajat un centru civic în sat, ba mai mult, Consiliul Județean (tot la insistențele edilului din Berliște) a reabilitat infrastructura rutieră pe strada principală. E drept că celelalte străzi au rămas în uitare, dar tot e ceva decât nimic.

„Mai avem multe de făcut, dar toate înseamnă timp, alocări bugetare, proiecte aprobate, cofinanțări, o muncă intensă și piedici; foarte multe piedici. Nu știu de ce, de parcă acești oameni nu sunt și ei locuitori ai județului Caraș-Severin, asemeni celorlalți. Dar nu ne dăm bătuți și continuăm ceea ce am început. Promisiuni au fost multe dar fapte puține de-a lungul anilor. Acum sper să reușim să finalizăm toate proiectele pe care ni le-am propus și cu siguranță dacă vom avea oportunități, vom accesa și alte surse de finanțare pentru dezvoltarea tuturor localităților aparținătoare de comuna Berliște“, a declarat pentru Reper 24, edilul Nicolae Orăvicean, primarul comunei Berliște.

 

Dan AGACHE

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei