Tribunalul Caraș-Severin a decis ieri să îl achite pe cel mai mare șpăgar dovedit din județ. Cu toate că a fost acuzat de spălare de bani în formă continuată, existând dovezi clare care să demonstreze că Sebastian Telbis a reușit să primească peste 300 de șpăgi într-o lună, medicul a scăpat ușor.
Instanța a respins, ca nefondată, cererea de confiscare extinsă a averii și a dispus ridicarea măsurii asiguratorii a sechestrului instituită. Deci imperiul construit pe spatele pacienților rămâne intact, asta cu toate că în 10 decembrie 2015, magistraţii au dispus confiscarea mai multor sume de bani, a unor maşini, a unui cabinet stomatologic şi a apartamentului în care locuia fiica medicului.
Reamintim că Sebastian Telbis a fost medic șef la Serviciul de Evaluări Medicale din cadrul Casei Județene de Pensii Caraș-Severin și a fost trimis în judecată în vara anului trecut după ce în luna martie a anului 2014 acesta a fost ridicat de către DNA împreună cu alți doi medici cărășeni pentru luare de mită. La un an după acest incident, Telbis a fost condamnat la 3 ani cu executare, fiind eliberat condiționat în primăvara acestui an.
Diana RADU

CE JUSTITIE DE TOT RAHATUL AVEM. Ce judecatori corupti avem in Caras-Severin. Hotie pe fata cu acordul judecatorilor corupti. Oare cine e mai corupt, Telbis sau judecatorul care a dat sentinta aste de tot rahatul ? Oare d-na Pruna, nu creierul cat un sambure stie de acest caz ?
Fara cuvinte!Absolut gretos!Justitie resiteana,vai de capul nostru,al prostilor!Grangurii mari intotdeauna cad in picioare!Mi-e scarba de cine face si imparte dreptatea si justitia in orasul asta nenorocit!
cine sunt judecatorii care au dat sentinta???sa se faca public!rusine sa le fie!
Bata-va Dumnezeu de hoti, sa va ia naiba ca pensionati puturosi care pot lucra iar noi bagam ca orbii munca pentru pensia lor!