Numărul mic al medicilor, timpi de aşteptare mari pentru pacienţi, lipsa de personal pe ambulanţe şi combustibilul insuficient sunt doar câteva dintre problemele cu care se confruntă medicina de urgenţă în Caraş-Severin.
Unitatea de primiri urgenţe a Spitalului Judeţean Reşiţa funcţionează în prezent cu doar 7 medici care au ca specialitate medicina de urgenţă, un număr mult prea mic pentru principalul spital cărăşean. Alţi 4 medici oferă asistenţă în cadrul Compartimentului de primiri urgenţe al Spitalului Municipal Caransebeş, care deserveşte aproximativ 40 la sută din suprafaţa judeţului. În cursul anului 2014, aproape 50.000 de persoane au ajuns la urgenţe, dintre care doar 9.500 au fost internaţi. „Diferenţa mare dintre cei care se adresează UPU şi cei care rămân internaţi este cauzată de faptul că pacienţii nu fac diferenţa între o febră şi o urgenţă şi astfel medicii de acolo sunt supraîncărcaţi de cazuri care ar putea fi tratate în centrele medicale de permanenţă”, a explicat dr. Dragoş Luca, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Caraş-Severin.
Momentan, există în Caraş-Severin doar cinci centre medicale de permanenţă, la Anina, Bocşa, Bozovici, Constantin Daicoviciu şi Soceni.
Lipsa acută de personal se face simţită şi la nivelul Serviciului Judeţean de Ambulanţă, care răspunde solicitărilor din al treilea judeţ din ţară ca suprafaţă cu numai 12 medici, 94 de asistenţi medicali şi 83 de ambulanţieri. O altă problemă este legată de Dispeceratul 112, dotat cu două staţii la care nu are cine să răspundă, în condiţiile în care sunt angajate doar 3 operatoare, câte una pe tură. În ceea priveşte parcul auto, SJA Caraş-Severin are în dotare ambulanţe noi, echipate, care se strică însă destul de des. „Din cauza rulajului ridicat şi a infrastructurii rutiere, ambulanţele înregistrează numeroase defecţiuni, pentru reparaţii fiind scoase din circuit. Probleme sunt în ceea ce priveşte combustibilul, pentru că normarea de carburant nu e conformă cu consumul real”, a mai spus Dragoş Luca.
Diana RADU

Ce știu și trebuie să spun este faptul că la Reșița ”Urgența” este deservită de niște oameni extraordinari.În ultimul timp,din păcate,am ajuns de două ori pe mâna lor.Am fost și sunt reticent la ”medicina” reșițeană.Dar modul cum Oamenii de la ”urgențe” sau comportat,și nu doar cu mine,m-au făcu să gândesc altfel.Este acolo o doctoriță căreia toți îi spun domnișoara Geta.Jos pălăria,domnișoară!
Domnule Sprânceană, doctoriţa Geta de care vorbeşti laudativ se mai numeşte Călinoiu, o cunosc pe ea şi familia. Ştiu că n-a citit postarea şi mai ştiu că n-ar fi reacţionat în niciun fel considerând că ceea ce face este un lucru obişnuit, normal. Este o fată modestă, o doctoriâă de nota 10! Plus!
Si domnul dr. Bunda este foarte Ok.