Mașină a Poliției „șifonată” într-un accident produs la Caransebeș! Șoferul celuilalt vehicul s-a făcut nevăzut!

modelmic

O mașină a Poliției, în care se afla o patrulă mixtă formată dintr-un polițist și un jandarm, a fost lovită noaptea trecută de un alt autoturism pe raza municipiul Caransebeș. În timp ce se deplasa prin cartierul Pipirig, mașina a fost acroșată de un vehicul, al cărui șofer nu s-a deranjat însă să oprească, alegând să părăsească în trombă locul accidentului. Conducătorul auto care s-a făcut nevăzut de la locul accidentului este în prezent căutat de oamenii legii, bănuit de comiterea faptei fiind un bărbat de 41 de ani din municipiu, care culmea, nu posedă nici permis de conducere.

„În jurul orei 01:35, o autospecială a Poliției, condusă de un polițist aflat în timpul serviciului pe raza municipiului Caransebeș, a fost implicată într-un accident rutier soldat cu pagube materiale, fiind acroșată de un alt autoturism. Conducătorul respectivului autoturism, bănuit de comiterea faptei, un bărbat de 41 de ani din Caransebeș, a părăsit locul accidentului, fapt pentru care se desfășoară activități de căutare și depistare a acestuia”, explică Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin.

Conform acesteia, polițistul care se afla la volanul mașinii a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.

Se continuă cercetările în acest caz sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și conducere a unui autoturism fără permis.

 

 

 

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei