Consumul de alcool a făcut noi victime la nivel de județ. De data aceasta nu a fost vorba despre inconștiență la volan ci de o încăierare între vecini care se putea sfârși tragic.
Incidentul s-a petrecut ieri în satul Cârșa Roșie, care aparține de comuna Șopotul Nou. Pe fondul consumului de alcool, doi vecini s-au luat la bătaie cu topoare.
Întreaga neînțelegere a început de la o dispută legată de amenajarea unui drum agricol. Nu a durat mult până ce unul dintre certăreți a scos un topor și a început să-l lovească violent pe partenerul său de pahar.
Bărbatul în vârstă de 50 de ani și-a lovit de mai multe ori victima în zona feței și a abdomenului. Oamenii legii s-au deplasat de urgență la fața locului, iar rănitul a fost preluat de o ambulanță și transportat la Spitalul Județean din Reșița, unde a rămas internat.
„În data de 04.05.2015, în comuna Şopotu Nou, sat Cârşa Roşie, pe fondul consumului de alcool şi a unor discuţii privind amenajarea unui drum agricol, P.M., de 50 ani, din localitate, l-a tăiat cu un topor pe V.M., de 47 ani, în zona feţei şi abdomenului. Cercetările continuă faţă de P.M. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „lovire şi alte violenţe”, explică Ancuța Chețan, purtător de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.
Alexandra JURCA
Foto: www.gandul.info
