Pandemia de Covid a condus la o scădere dramatică a locurilor de muncă și o creștere a numărului de șomeri, fie ei în șomaj tehnic ori definitiv, nu numai în România, ci în toată Europa. Măsurile concrete care să conducă la o relansare economică și implicit de angajare a celor aflați în căutarea unui loc de muncă se lasă așteptate.
Promisiunile de genul „vom face“, „vom aloca“, „vom sprijini“, nu au rezultatul scontat. Locurile noi de muncă sunt și la această oră un deziderat. Nici Caraș-Severinul nu face excepție de la acest trend. Săptămânal sunt tot mai puține oferte și majoritatea implică meserii în care nu se cer studii sau calificare, plătite de obicei cu salariul minim pe economie.
Conform datelor primite de la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă din Caraş-Severin, la începutul acestei luni erau disponibile în județ 72 de locuri de muncă, din care 62 la Reșița, șase la Caransebeș, două la Oțelu Roșu și câte unul la Bocșa și Moldova Nouă. Meseriile căutate sunt: agent de securitate, lucrător comercial, muncitor în construcții, șoferi, electrician, faianțar, femeie de serviciu, dar și inginer construcții civile, industriale și agricole sau gestionar depozit.
După cum ne-a precizat purtătorul de cuvânt al AJOFM Caraș-Severin, consilier superior Carla Goagă, situația detaliată a locurilor de muncă vacante este disponibilă pe site-ul www.anofm.ro la secțiunea dedicata AJOFM Caraş-Severin – Persoane fizice – Locuri de munca.
Sursă foto: revista-economica.ro
Dan AGACHE