Leneșii nu mai primesc ajutoare! Popa scoate asistații social la muncă!

modelmic+editorial

Viceprimarul Adrian Dacica a discutat ieri cu beneficiarii de ajutoare sociale pentru a le explica faptul că sunt obligați să efectueze muncă în folosul comunității pentru a le fi acordat în continuare acest sprijin financiar.

Persoanele asistate social sunt monitorizate de către reprezentanți ai Primăriei privind desfășurarea acțiunilor de interes local și, în fiecare dimineață, se vor deplasa spre locațiile unde au fost repartizați să efectueze lucrări, având ca punct de plecare parcarea din zona hotelului Semenic.

În evidenţa Direcţiei de Asistenţă Socială figurează 350 de persoane care beneficiază de venit minim garantat. Dintre acestea, 171 sunt copii cu vârsta sub 18 ani și 179 sunt persoane majore, dintre ele 73 apte de muncă și doar 64 obligate la muncă în folosul comunității, având în vedere că legea prevede ca doar întreținătorii de familie să presteze astfel de servicii.

Pentru a beneficia de ajutorul social aferent lunii septembrie 2016, aceste 64 de persoane au fost repartizate să efectueze acţiuni şi lucrări de interes local, după cum urmează:

– 32 de persoane în cadrul Direcţiei pentru Întreţinerea şi Repararea Patrimoniului Consiliului Local

–  6 persoane efectuează lucrări de curăţenie stradală în Poiana Golului

–  6 persoane efectuează lucrări de curăţenie stradală în cartierul Secu

– 3 persoane efectuează lucrări de curăţenie stradală în cartierul Doman

– 10  persoane efectuează lucrări de curăţenie stradală în cartierul Câlnic

– 7 persoane au fost repartizate să efectueze lucrări de curăţenie la Grădina Zoologică.

P1440281

La nivelul municipiului Reşiţa, numărul de zile de muncă în folosul comunităţii, stabilit conform legii, variază între 2 şi 12, în funcţie de cuantumul ajutorului social, respectiv între 24 şi 96 de ore lunar.

Plafoanele de venit minim garantat sunt următoarele:

– o persoană………………………………… 142 de lei

– două persoane…………………………… 255 de lei

– trei persoane…………………………….. 357 de lei

– patru persoane…………………………… 442 de lei

– cinci persoane……………………………. 527 de lei

– şase persoane…………………………….. 564 de lei

– şapte persoane……………………………. 600 de lei

– opt persoane………………………………. 637 de lei

– nouă persoane…………………………….. 673 de lei

– zece persoane……………………………… 710 de lei.

„Fondurile necesare pentru plata ajutorului social se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor vârstnice. Menționăm că în perioada 1 ianuarie-15 septembrie 2016, au fost suspendate din plata ajutorului social 81 de familii din cauza neîndeplinirii obligațiilor prevăzute de lege (neefectuarea de acțiuni de interes local, neprezentarea adeverinței eliberate de AJOFM, neprezentarea cererii de prelungire a ajutorului social). De asemenea, au fost încetate din plata ajutorului social 30 de familii care nu se mai încadrau în condițiile legii”, explică autoritățile locale.

 

Diana RADU

Distribuie pe:

Stiri similare

3 Comentarii

  1. Cristi

    Apreciez in mod deosebit decizia primarului de a scoate la munca acesti oameni,.Oricum nu-i streseaza deloc cu zilele de munca fiind in functie de suma acordata .Este f.f.corect cum a gindit,si sper sa verifice atent cine primeste aceste ajutoare(se stie ca f.multe persoane sunt plecate la munca in strainatate si declarate ca n-au venit).

  2. Andrei

    Un lucru foarte bun făcut de către domnul primar Popa. Este o normalitate care trebuia pusă în aplicare mai demult.

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei