Lapte, miere şi euro

modelmic

Sfârşitul campaniei electorale şi instalarea noilor autorităţi pare că ar fi adus şi ieşirea mult-dorită din fervoarea politicii şi intrarea pe un făgaş existenţial mai liniştit, fără atâta grijă la capra vecinului; lumea e sătulă de politică şi de varii inutilităţi, ar fi vremea pentru lucruri mult mai serioase, cum ar fi un concediu…Însă, când toţi păreau cuprinşi de această glicemică letargie, a venit Brexit-ul şi ne-a dat planurile peste cap…

Deunăzi, spre apus de sesiune, un grup de studenţi m-a abordat, într-unul din tot mai rarele peripluri pe la universitate, contrariaţi de o relativ recentă afirmaţie a mea, cum că plătim un preţ prea mare pentru acceptarea noastră în rândurile ţărilor europene! Ce plătim? Care-i preţul? Şi, mai ales, de ce plătim? Există un calcul, sau măcar o estimare a „beneficiilor” plătite?

Cu studenţii nu e bine „să te pui” câtuşi de puţin, te cataloghează iute şi te trimit la fosile şi cimitire dacă nu adopţi una din cele două variante: ori ştii şi răspunzi pe loc, ori le spui cu francheţe ca nu ştii, dar că te vei pregăti şi le vei spune mai târziu…şi ferească Dumnezeu să nu te ţii de cuvânt! Prudent, pentru că era vorba de cifre, le-am recomandat să revadă libertăţile fundamentale ale Uniunii Europene, că de acolo vin eventualele avantaje şi am optat pentru varianta a doua!… A sosit, azi, timpul răspunsului, interesant pentru toată lumea!

În 2007, anul intrării în UE, PIB-ul României, rezultatul muncii noastre pe un an, a fost de 126 miliarde euro; ultimul PIB cunoscut cu certitudine, cel din 2014, a fost de 159 miliarde euro, arătându-ne o creştere cu 33 miliarde euro, respectiv 26,19 %! Este o creştere, dacă nu spectaculoasă, măcar semnificativă! La prima vedere, e de bine!

Să vedem de unde şi cum se împarte această creştere pe cele 4 libertăţi fundamentale de circulaţie ale UE, respectiv libera circulaţie a persoanelor, a capitalurilor, a serviciilor şi a mărfurilor; Vom lăsa prima dintre aceste libertăţi la urmă, pentru că este cea mai plină de miere şi fiere şi vom începe cu capitalurile: investiţiile străine erau de 3,6 miliarde euro în 2006, pentru ca în 2014 să ajungă la 60 miliarde! Este suma cumulată a acestor investiţii pe întreaga perioadă 2000-2014. Altfel spus, în 14 ani, străinii au investit în ţara noastră ceva peste o treime din PIB-ul anual! Mi se pare foarte puţin, deşi pare mult faţă de 2006, dar putem conchide că libera circulaţie a capitalurilor ne-a adus ceva beneficii…

La fel stăm şi cu mărfurile: exporturile româneşti au crescut de la 29 de miliarde euro în 2006, la 54 miliarde în 2014…dar sunt dominate structural de materii prime şi produse slab manufacturate, în principal de petrol şi masă lemnoasă! Una peste alta, putem conchide că şi libera circulaţie a mărfurilor ne-a adus ceva beneficii…

Despre libera circulaţie a serviciilor nu putem spune mare lucru, din lipsă de date; ar fi vorba de lucrări şi servicii diverse, inclusiv din domeniile profesiilor liberale, dar statisticile ne oferă doar bâjbâieli, nu şi certitudini! Ele apar ca beneficii mai degrabă potenţiale, decât reale!

În fine, libera circulaţie a persoanelor ne-a adus de toate, încât merită o balanţă proprie! O vom rezuma în două numere „magice”: din 2007 şi până acum, peste 2 milioane de români au părăsit ţara, în aceeaşi perioadă muncitorii români din străinătate aducând în ţară 61,6 miliarde euro! Putem spune că cel mai mare investitor străin a fost grupul muncitorilor români din afară, suma adusă de ei depăşind cu 1,6 miliarde euro totalul investiţiilor străine din perioada 2000-2014! Nu-i aici momentul unei analize a politicilor salariale, o vom face, probabil, sâptămâna viitoare…

Bilanţul celor patru libertăţi fundamentale pare, astfel, pozitiv!…Acest lucru rămâne valabil până începi să cunoşti şi să totalizezi costurile! Nu le voi face aici inventarul, ba chiar recunosc deschis că mă depăşeşte, pentru că nu vom şti niciodată costurile sociale reale ale părăsirii ţării de către 2 milioane de români…Voi da, însă, un al treilea număr „magic”: 4 miliarde euro este profitul anual al OMV-Petrom, după celebra privatizare a Petrom, impusă ca o condiţie sine-qua-non pentru intrarea noastră în UE! Prin capitalizare, acest profit uriaş egalează, aproape, toate investiţiile străine din România ultimilor 14-15 ani!

Departe de mine orice pornire anti-unionistă sau anti-europeană! Vreau doar să afirm, cu riscul de a fi judecat inclusiv de studenţi, cei mai aspri judecători, că nu avem politici coerente de intrare, abordare şi racordare la cele europene, că nu avem un proiect de ţară coerent în acest domeniu şi în altele şi că, graţie tâmpeniei guvernanţilor de până acum şi de acum, suntem luaţi de proşti şi consideraţi vaca numai bună de muls a Vacii Mitologice numită Europa!

Prof. Univ. Dr. Liviu Spătaru

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

  1. EL

    Mai sunt banii de la UE ptr investitii, etapa 2007-2013, impact asupra PIB-ului…O, pentru ca au fost impartiti pe criterii politice si nu economice

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei