Reșițenii vor avea parte și anul acesta de trei pomi de Crăciun, brazii fiind deja instalați în locațiile obișuite: centrul civic, zona Triaj și Parcul Tricolorului. Mâine vor fi aprinse și luminile de sărbătoare, în prezent, angajații administrației locale instalând ultimele beculețe.
Și anul acesta brazii care vor împodobi Reșița de sărbători au peste 10-15 metri înălțime, pomii fiind achiziționați de Primărie Reșița prin intermediul Direcției Silvice Caraș-Severin, a precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei, Roxana Topală.
Ca în fiecare an, iluminatul de sărbători va fi aprins în municipiul Reșița pe data de 5 decembrie, în ajun de Moș Nicolae. Luminile vor fi pornite în centrul civic exact la ora 17:00, cu această ocazie fiind pregătit și un program artistic. În plus, ca de obicei, pentru cei mai mici dintre reșițeni, va veni și Moșul, a mai precizat Roxana Topală.
Anul acesta au fost făcute și noi achiziții de luminițe și ornamente care vor fi montate în zonele Piața Republicii, Bulevardul Revoluția din Decembrie și I.L. Caragiale, Triaj și Piața 1 Decembrie. Restul orașului va fi împodobit cu ornamentele folosite în anii trecuți.
Tot mâine, va fi deschis și patinoarul amplasat în parcul Tricolorului.
Karina TINCUL


din comentariu rezulta ca va veni si mosu, m-am gandit ca o fi Stepanescu deghizat? Sa le faceti o poza penalilor in grup..parca -i vad pe sugatorii de bani, si de altceva, in jurul pomului. Timpul trece si pupincuristi raman pe lefuri barosane.Apropo, d-soara Roxana de la Popa Sapca ce comunicat ai sa ne dai