Sfârșitul anului 2016 și intrarea în anul 2017 vor fi marcate în Oțelu Roșu, în mod tradițional, cu un impresionant foc de artificii. Administrația locală a anunțat că spectacolul de pe cerul din orașul de pe Valea Bistrei se va întinde pe o durată de 12 minute, fiind alocați în acest sens 10.000 de lei de la bugetul local.
„Vom avea în noaptea dintre ani un foc de artificii de 12 minute. Ca de obicei, mă voi întâlni cu cetățenii pentru a le ura La mulți ani, după care ne vom bucura împreună de focul de artificii. Sunt sigur că și anul acesta vor fi prezente multe persoane, în trecut s-au adunat întotdeauna câte 2.000-3.000 de cetățeni pentru a admira artificiile”, a precizat primarul Luca Mălăiescu.
Edilul a adăugat că nu au fost uitați și cetățenii de vârsta a treia, pentru care va fi organizat și de această dată Revelionul pensionarilor. Petrecerea se va desfășura pe data de 7 februarie, iar administrația locală a alocat 15.000 de lei pentru ca pensionarii să marcheze cum trebuie intrarea în noul an.
Karina TINCUL
