La Caransebeş, festivităţile dedicate sărbătoririi Zilei Naţionale a României au început la ora 12, în Piaţa Revoluţiei din faţa Primăriei, cu un Te Deum oficiat de arh. Constantin Timiş, părinte vicar eparhial la Episcopia Caransebeşului, după care a vorbit lt.-col. Sorin Avram, comandantul Garnizoanei. „Acum 99 de ani, la 1 Decembrie 1918, delegaţii regiunilor istorice s-au adunat şi au avut curajul, în Sala Unirii din Alba Iulia, prin vocea lui Vasile Goldiş, să declare unirea, într-o singură ţară, ale celor trei regiuni istorice româneşti. Acum 99 de ani, în prima zi a lunii în care Dumnezeu a lăsat să se nască pe Fiul Său, Mântuitorul nostru, El şi-a întors faţa luminoasă şi a binecuvântat, la 1 Decembrie 1918, naşterea naţiunii române. La Mulţi Ani, România, La Mulţi Ani, Popor Român, oriunde te-ai afla!”.
„Iată, suntem martorii istoriei în mişcare, se împlinesc, astăzi, 99 de ani şi ne îndreptăm cu paşi repezi spre anul Centenarului Unirii. Suntem mândri că suntem contemporani cu aceste evenimente şi, de obicei, la aceste manifestări devenim mai serioşi, mai responsabili, mai atenţi unii cu alţi. Eu sunt o fire mai veselă, de aceea vă îndemn ca astăzi, în ciuda solemnităţii acestui moment, să fiţi bucuroşi, să fiţi veseli, să petreceţi, ca şi cum ne-am sărbători ziua fiecăruia dintre noi, pentru că noi toţi suntem români. Vă urez să aveţi sărbători fericite şi vă zic La Mulţi Ani, Români, La Mulţi Ani, România, La Mulţi Ani, Caransebeş!”, a spus primarul municipiului, Felix Borcean.
În cadrul aceleiaşi ceremonii, edilul a înmânat diploma şi placheta de „Cetăţean de Onoare al municipiului Caransebeş” atletei Liliana Dragomir (fostă Danci), jucătoarei de tenis de câmp Patricia Ţig şi căpitanului Cosmin Ilie, comandantul Detaşamentului de Pompieri Caransebeş. Acelaşi titlu le-a fost acordat şi căpitanului Dănuţ Nicola, care a fost rănit în timpul unei misiuni în Irak, precum şi judokanei Loredana Ohâi, aceştia nefiind însă prezenţi.
Apoi, au fost depuse flori la Crucea Identității și Demnității Naționale, după care cei prezenţi în Centrul civic au asistat la parada militară. De la ora 13, în Piaţa „Gen. Ioan Dragalina”, organizatorii au oferit tradiţionala masă cu fasole şi cârnaţi, urmată de spectacolul folcloric cu Ansamblul „Doina Banatului” și invitații săi.
De asemenea, în Sala de cenaclu a Casei de Cultură „George Suru” a avut loc lansarea cărţii „Monografia Caransebeşului – Preistoria (aprox. 40.000 – 650 î.Hr.)”, semnată de Sorin Petrescu, la manifestare participând scriitori, cadre didactice, muzeografi, istorici, reprezentanţi ai administraţiei publice şi prieteni ai autorului.
La orele serii, sala de spectacole a Casei de cultură a găzduit o Seară lirică în cadrul căreia s-a desfăşurat spectacolul intitulat „La mulți ani, România!”, cu participarea soliștilor Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța.
Cosmin VLAD


