Un regal al doinelor din Banat a avut loc la finalul săptămânii în localitatea Marga, izvor muzical nesecat ce a primit cu bucurie la ea acasă pe unii din cei mai talentați doinitori ai Banatului de Munte. Într-o organizare deosebită a Primăriei Marga și a unui primar care prețuiește cultura și tradiția acestor locuri minunate cărășene- Nicolae Beg, în sala de spectacole a Căminului Cultural „Dumbrăvița” din comuna Marga, s-a desfășurat recent cea de-a IV-a ediție a Festivalului concurs al „Doinelor bănățene“, o inițiativă a cunoscutului și apreciatului rapsod de muzică populară Traian Barbu.
Pe scena Festivalului și-au măsurat talentul 11 concurenți, juriul fiind alcătuit din personalități ale muzicii bănățene: Președintele Juriului – prof. univ. dr.Dumitru Jompan (Marga), prof.dir. Nicolae Icobescu (Deva) și dr. Constantin Tufan Stan (Lugoj), cei care au notat prestațiile artistice ale concurenților și au atribuit premiile și mențiunile, între care amintim: Cristian Spoială (Giarmata-Timiș) – Marele premiu al Festivalului; Mara Andraș (Simeria-Hunedoara) – Premiul I.
Întregul spectacol a beneficiat de acompaniamentul orchestrei ce poartă numele regretatului instrumentist „Simion Florea”, nana Florea – artistul originar din Armeniș supranumit în anii 70 „Trompeta de Aur a Banatului“, orchestră alcătuită din 7 instrumentiști, sub conducerea dirijorului Remus Grosu.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157673065101653″]
După cum ne-a precizat președintele Juriului Festivalului, prof. dr. Dumitru Jompan, „emulația manifestării a depășit din punct de vedere al calității interpretative, nu și numerice, ediția precedentă organizată la Clubul din Oțelu Rosu iar actul artistic a continuat cu un spectacol de gală la care și-au dat concursul câțiva soliști mai mult sau mai puțin cunoscuți.
Publicul, cald, receptiv a umplut sala până la refuz și a răsplătit cu vii aplauze atât concurenții, cât și pe soliștii consacrați.
Un cuvânt de apreciere al profesorului Jompan s-a aplecat și spre prezentatorul festivalului de doine de la Marga, „tânărul amfitrion de la postul Tv Hora reușind prin felul său de a fi să mențină trează atenția melomanilor pe parcursul mai multor ore de muzică bună, autentică, nepoluată cum îi șade bine unui concert de cântece populare de zile mari.
Întreaga cinste pentru organizatorii acestui festival desfășurat la Marga și celor care l-au susținut.
„Prezența mai multor soliști talentați ne face să credem în „Tinerețea fără bătrânețe și viața fără de moarte a folclorului muzical românesc“, după cum fericit a completat prof. univ. dr. Dumitru Jompan.
Sergiu TABAN

Dacă nu a participat și Trăndăfir Bănățanu … tot degeaba !
Îmi place muzica bănățeană și mai ales doinele, un lucru foarte bun realizat de Traian Barbu, care este un mare doinitor, dar cred că acest festival este organizat doar pentru a se evidenția pe el. Este edițaia IV, dar până acum din așa zișii câștiigători, nu i-am văzut a se fi evidențiat și la alte festivaluri.Ex.Aurelia Fătu, George Motoia,Luță Ioviță etc.Să nu mai zic alte festivaluri din țară. Sunt soliști de slabă calitate, dar!!?? premiile trebuie oferite.Festivalul presupune și costumul popular inclusiv la Barbu, mă mir de prof.univ.dr.Dumitru Jompan care este de specialitate, cum de îngăduie așa ceva? Dar când Festivalul este slăbuț, aprobi orice. Prezentator de la Hora, tot pt. ca Barbu să fie chemat la acest post. Îmi pare rău, am discutat cu mai multe persoane. Rezultatul acestora ar trebui să se vadă în realitate. De ce nu este de două zile cu soliști din toată țara cum este la Buchini.