
Lucrările de construcție a Centrului de management integrat al deşeurilor în judeţul Caraş-Severin au început la Lupac, în cadrul proiectului „Sistem integrat de management al deşeurilor în judeţul Caraş-Severin”, al cărui beneficiar este Consiliul Judeţean Caraş-Severin.
Contractul de lucrări a fost semnat în iunie 2014 cu Asocierea S.C. Alpha Construct Sistem S.A. Drobeta Turnu Severin – S.C. Ecoviable Inginerie S.R.L. București, iar amplasamentul a fost predat constructorului în data de 16 iulie 2014, se precizează într-un comunicat de presă al Consiliului Județean Caraș-Severin.
Centrul de management va include un depozit central ecologic de deşeuri, o staţie de sortare şi o staţie de tratare mecano-biologică simplă. Contractul are o valoare totală de 73.651.584,56 de lei, iar termenul de finalizare este în iulie 2015.
Locaţia selectată pentru construirea centrului de la Lupac se află la o distanţă de peste 2 km de zona locuită, pentru a evita orice risc pentru populație. ”Nu vorbim despre amenajarea unei gropi de gunoi, ci despre o bază centrală de gestionare a deşeurilor. Aici vor ajunge deşeurile separate de populaţie pe categorii de reciclabile (hârtie/carton, stică, plastic şi metal) şi deşeuri menajere. Deşeurile reciclabile vor fi introduse în staţia de sortare, fiind pregătite pentru reciclare. Deşeurile menajere vor fi introduse în staţia de tratare mecano-biologică şi, după proceduri specifice succesive, vor fi transportate la depozitul de deşeuri ecologic”, se arată în comunicatul Consiliului Județean Caraș-Severin.
La depozitul de la Lupac vor fi acceptate doar deşeuri nepericuloase, de tip menajer, produse în judeţul Caraş-Severin. Nu vor putea fi depozitate aici deşeuri animaliere, deşeuri lichide, deşeuri periculoase din activităţi medicale sau cu caracter inflamabil, exploziv, coroziv etc.
Depozitul de deşeuri va fi realizat etapizat: prima celulă de depozitare este proiectată pentru o perioadă de operare de şapte ani. Celula 2 este dimensionată pentru o perioadă de exploatare de 15 ani şi celula 3 va fi exploatată timp de 10 ani, astfel durata de funcţionare a depozitului de deşeuri este de 32 de ani.
Până în prezent, a fost demarată execuţia lucrărilor permanente aferente depozitului de deşeuri, prin curăţarea amplasamentului, decopertare, înlăturarea stratului vegetal și trasarea drumurilor, a platformei administrative şi celulei 1, au fost realizate excavaţii şi umpluturi cu material din groapa de împrumut.
Derulat pe o perioadă de 44 de luni, până la 31 octombrie 2015, proiectul „Sistem integrat de management al deşeurilor în judeţul Caraş-Severin” este cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Sectorial „Mediu” (POS Mediu) – Axa Prioritară 2, Domeniul Major de Intervenție 1 „Dezvoltarea sistemelor de management integrat al deşeurilor şi reabilitarea siturilor istorice contaminate”. Întregul proiect are o valoare totală de 186.398.069 lei (fără TVA).
Karina TINCUL