La Aquacaraș nu s-a pus niciodată problema insolvenței!

modelmic

Director General al societății Aquacaraș, ing. Anatoli Liber, a declarat astăzi într-o întâlnire cu reprezentanții mass-mediei locale, că situația cauzată de garantarea la ANAF a plății eșalonate de către Aquacaraș S.A. în privința creanțelor impuse, a fost deblocată, ca urmare a sprijinului acordat de Consiliul Județean Caraș-Severin, de Primăria Reșița și Consiliul Local Reșița.
De la început, Liber a dorit să facă distincție între două situații prezentate la comun de presă în ultima perioadă: situația financiară a societății Aquacaraș, în strânsă legătură cu costurile, veniturile și profitul societății și situația creată de corecția aplicată de către ANAF, în urma procesului verbal încheiat de către auditul realizat de către Ministerul Finanțelor Publice.

Anatoli Liber: „Insist ca publicul să afle că societatea Aquacaraș funcționează și este cu plățile la zi“.

Situația financiară a SC Aquacaraș se încadrează în limite normale de funcționare, fără probleme de ordin major, a declarat managerul Anatolie Liber. Partea gravă a intervenit odată cu blocarea conturilor din luna februarie a acestui an, urmare a corecției financiare. S-au făcut demersuri pentru deblocarea conturilor, dar nu se putea realiza acest lucru conform ANAF decât prin garantarea eșalonării datoriilor de către UAT-uri și Consiliul Județean Caraș-Severin.

Din fericire, pericolul ca sute de milioane de euro din proiectele europene dedicate reabilitării rețelei de apă-canal în Caraș-Severin să fie aruncate pe apa sâmbetei, a fost îndepărtat. Cel puțin pentru moment. Dezvoltarea și îmbunătățirea rețelelor de alimentare cu apă și colectarea apelor uzate din Caraș-Severin vor fi continuate, în ciuda sincopelor mai multor constructori angrenați în complexul proces de execuție, cei care nu au făcut dovada capacității lor, prezentate la momentul câștigării licitațiilor lucrărilor.

Dan Petrescu, Director Executiv Aquacaraș: „Regulile jocului au fost schimbate de Ministerul Finanțelor, în timpul jocului!“

Directorul Executiv al societății Aquacaraș și cel care este și managerul de proiect ISPA, Dan Petrescu a explicat cum s-a ajuns la această situație.

„Întreaga situație a fost generată de o creanță bugetară, izvorâtă suplimentar în urma realizării măsurii ISPA în județul Caraș-Severin. Acest proces verbal care a dus la blocarea activității noastre a fost încheiat la sfârșitul măsurii ISPA, dar ceea ce ni s-a imputat prin acest proces verbal, erau în mare majoritate instrucțiuni date de însuși Ministerul Finanțelor prin Oficiul de Plăţi şi Contractare Phare – OPCP”.

Instrucțiuni care au fost cuprinse în proiect de consultantul angajat de către OPCP prin licitație, ulterior acesta predându-ne contractul și gestionarea proiectului pe viitor, aici fiind incluse costurile cu garanțiile și facilitățile pentru inginer, cuprinse în termenii de referință și în caietul de sarcini pentru alegerea consultantului. Consultant care era în măsură să creeze documentația pentru contractele de lucrări, introducând toate instrucțiunile date de OPCP. Aceste instrucțiuni au fost date și incluse în contracte iar în urma auditului s-a spus că nu e în regulă! În fapt pentru două contracte instrucțiunile au funcționat, pentru alte două nu au fost în regulă! Altfel spus, pe parcursul jocului, cei de la OPCP au schimbat regulile jocului, pentru Aquacaraș fiind prea târziu să reacționeze conform cererilor. Cu alte cuvinte, Aquacaraș acuză că Ministerul Finanțelor Publice, prin OPCP, a încercat să centreze și să înscrie și cu capul!

Societatea a fost astfel obligată să preia implementarea proiectului în condițiile și termenii stabiliți și contractați de minister, fiind pusă în situația de a respecta o serie de prevederi contractuale impuse, în condițiile în care legislația națională și europeană au suferit modificări care au lărgit sfera serviciilor prevăzute inițial în proiect.

Paradoxal, după finalizarea proiectului ISPA, însuși Ministerul Finanțelor Publice, procedând la verificarea finală a acestuia și fără a lua în calcul condițiile stabilite chiar de el însuși, cele impuse de Memorandumul de Finanțare aprobat de CE și de modificările legislative impuse atât de Comunitatea Europeană, cât și de Guvernul României, a considerat că din valoarea totală a proiectului (65.773.311,17 euro) este neeligibilă suma de 1.357.555,33 euro, constatare făcută în procesul verbal de constatare nereguli și de stabilire a creanței bugetare nr.621660/07.02.2013.

Interesul cetățeanului a primat în cazul Aquacaraș?

Cel puțin asta au lăsat să se înțeleagă Consiliul Judeţean Caraş-Severin şi Consiliul Local Reşiţa, reprezentanții celor două foruri hotărând că este o dovadă de maturitate în interesul cetățeanului ași în cele din urmă de salvare a propriilor interese prin salvarea operatorului judeţean de apă şi canalizare, societatea Aquacaraş. În altă ordine de idei, în pericol se afla cea mai mare investiţie din judeţul cărășean, privind modernizarea sistemelor de distribuţie a apei potabile şi canalizare, un proiect în valoare de 105 milioane de euro finanţat din fonduri europene.

Consiliul Judeţean a aprobat în ședința oridinară din această săptămână raportul de evaluare a fostei cazarme din Caransebeş (Cazarma 1219, fostă Unitate Militară), pentru ca aceasta să constituie garanţie faţă de ANAF, care este de acord cu eşalonarea plăţii obligaţiilor fiscale ale SC Aquacaraş SA în sumă de 7.285.199 lei, pentru o perioadă de 60 de luni, sub condiţia constituirii unei garanţii care să acopere suma de 10.454.944 de lei. În același timp Consiliul Local Reşiţa și Primăriei Reşiţa a contribuit la garanţie cu un teren situat pe Calea Caransebeşului, la kilometrul 7,5.

Directorul Aquacaraș, Anatoli Liber s-a declarat încrezător că problema cu care s-a confruntat Aquacaraș este practic rezolvată:

„În urma hotărârilor date de Consiliu Local și Consiliu Județean, zicem noi că se deblochează situația popririlor pe conturi care au fost luate în luna februarie. Mai urmează procedurile cu ANAF-ul în care trebuie să prezentăm hotărârile celor două consilii și să se stabilească reeșalonarea rambursării datoriei”.

Managerul Liber a dat asigurări că Aquacarașul are puterea financiară de a plăti această datorie, rezultată din corecțiile financiare luate după terminarea programului ISPA.

Printre măsurile pe care Aquacaraş le va lua se regăsește şi stabilirea unui preţ la apă şi canalizare, astfel încât societatea să poată plăti datoria. Tarifele vor fi majorate, conform cerințelor din proiect, la apa potabilă cu 3%, un metru cub ajungând la prețul de 4,96 lei cu TVA inclus, iar la canalizare cu 30%, metrul de apă menajeră urmând să coste pe metru cub 3,31 lei cu TVA inclus.

Sergiu TABAN

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

  1. GABI

    O MARE MAGARIE!!! CONDUCEREA RAMANE DUPA CE AU ADUS UN PREJUDICIU DE PESTE UN MILION DE EURO???? PAI CJ ESTE PARTAS LA ACEST ACT DE INCOMPETENTA MANAGERIALA !!! INTELEG SA SE GIREZE CU BUNURILE JUDETULUI, DAR TOTI CEI 3,4 SAU CATI SUNT DIRECTORI, IN FRUNTE CU DIRECTORUL GENERAL SA DISPARA DIN SOCIETATE!! DOAR PROASTA ADMINISTRARE A PUT SA ADUCA SOCIETATEA IN ACEASTA SOCIETATE!!! LA PRETURILE CARE SE PERCEP PE MC APA, TREBUIE SA FI TOTAL INCOMPETENT!! MAI DATI-LE VREO DOUA MILIONE DE EURO, MARITI PRETUL SI APOI CONSILIUL JUDETEAN SA GIREZE CHIAR CU CETATENII !! …. CUM POTI SA GIREZI INCOMPETENTA!!????

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei