Județul Caraș-Severin are un nou consilier județean: caransebeșeanul Mihai Minea!

minea

Consiliul Județean Caraș-Severin are de astăzi un nou membru:  caransebeșeanul Mihai Minea, reprezentant al Partidului Național Liberal. Acesta a fost numit în funcție în locul lui Ionesie Ghiorghioni, care și-a încetat mandatul de consilier județean, după ce a absentat timp de șase luni, de la lucrările forului. Validarea noului consilier a avut loc astăzi, în cadrul ședinței de CJ. 

Validarea mandatului de consilier județean a lui Mihai Minea nu a fost aprobată în unanimitate, consilierii PSD votând împotriva proiectului de hotărâre. Principala nelămurire a social-democraților a fost legată de faptul că inițial, cel care ar fi trebuit să ocupe funcția de consilier județean, adică următorul pe listele USL-ului (formațiunea din care a fost ales Ionesie Ghiorghioni) era Ghergha Toma Anderca. Acesta a fost înlăturat din cărți, având în vedere că nu mai este membru de partid de câteva luni. În plus, consilierii PSD ar fi dorit lămuriri suplimentare de la Autoritatea Electorală Permanentă și cu privire la modul în care poate fi validat un consilier de pe listele USL, dacă este nevoie de acordul conducerii tuturor partidelor din fosta alianță sau doar de cel al partidului care l-a propus.

În ciuda împotrivirii consilierilor PSD, Mihai Minea a fost validat în funcție și a depus jurământul: „Jur să respect Constituția și legile țării și să fac cu bună credință tot ceea ce stă în puterile și priceperea mea pentru binele locuitorilor județului Caraș-Severin. Așa să îmi ajute Dumnezeu”.

DSC_0271

Noul consilier județean, de meserie inginer electromecanic, este membru al PNL Caransebeș, în trecut el ocupând funcția de președinte al PDL Caransebeș și vicepreședinte al PDL Caraș-Severin. În trecut, Minea, care și-a asigura noii colegi că se vor putea bizui pe onestitatea și puterea lui de muncă, a ocupat funcția de consilier local, timp de trei mandate.

Îl cunosc, este o persoană care are experiență și expertiză în ceea ce privește administrația, a mai fost consilier municipal, de asemenea, a fost director la ENEL, după aceea a fost directorul unei societăți private care s-a rupt din ENEL, deci e un om cu multă experiență și sunt convins că va fi de un real folos Consiliului Județean”, a afirmat despre noul consilier, vicepreședintele forului, Ilie Iova.

În ceea ce privește alegerea unui nou vicepreședinte, în locul lui Ionesie Ghiorghioni, Iova a declarat că acest lucru se va întâmpla cel mai probabil în luna ianuarie.

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

4 Comentarii

  1. coaje

    este grav ce se intampla. vela face ce vrea muschii lui sa vezi ca il pune si vicepresedinte in locul lui gheorghioni.a eliminat un membru pnl pentru grasul asta,oare ceilalti membri pnl din afara caransebesului ce zic. face ca la armenisi cand a eliminat din supleanti 6 7 pnl sa vina cel care stia ca il voteaza pe ginerele sau vice.cand mai scapam de tiranul acesta

  2. Cetățean

    „Jur să respect Constituția și legile țării și să fac cu bună credință tot ceea ce stă în puterile și priceperea mea pentru binele locuitorilor județului Caraș-Severin. Așa să îmi ajute Dumnezeu” – tare aș vrea să văd asta! Și chiar seamănă cu Ghiorghioni, amândoi cu două frunți.

  3. Jurassic

    Sa-i dam o sansa omului, hai sa nu sarim din prima la guşa lui, poate chiar are intentii bune, în afara intereselor porprii si de grup.

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei