UPDATE: Județul Caraș-Severin, sub cod portocaliu de vreme rea

 

modelmic

UPDATE: Meteorologii au emis o nouă atenționare de vreme rea. Conform ANM, de la ora 13:00, județul Caraș-Severin intră sub cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată și ploi abundente. Avertizarea este valabilă până mâine dimineață la ora 06:00. Vor fi vijelii, grindină, descărcări electrice și va ploua torențial, astfel încât, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 40…50 l/mp și izolat 60…70 l/mp.

……………………………………………………….

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare cod galben de vremea rea, valabil până joi seara, în peste trei sferturi din ţară, inclusiv în județul Caraș-Severin.

Conform meteorologilor, până joi, 21 mai, la ora 18:00, „în Oltenia, Banat, Muntenia, Dobrogea şi în cea mai mare parte a Transilvaniei şi Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, vijelii, intensificări ale vântului cu viteze în general de 60 – 70 km/h, grindină şi averse torenţiale.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 25 – 30 l/mp şi local 40-60 l/mp, cu precădere în Oltenia şi în zona Carpaţilor Meridionali”.

anm-cod-galben

De asemenea, ANM a actualizat informarea de instabilitate atmosferică, aceasta fiind valabilă până joi seara la, ora 21:00, în majoritatea regiunilor. Vor fi perioade de timp în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi pe arii restrânse vijelii şi căderi de grindină. În intervale de scurtă durată sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15 – 25 l/mp şi pe arii restrânse 30 – 35 l/mp.

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei