Liderul PSD Caraș-Severin, Luminița Jivan, consideră că amendamentul consilierului județean Gabriel Dinu, propus în ultima ședință de CJ a produs un dezastru în bugetele localităților cărășene care aveau mare nevoie de acești bani pentru cofinanțarea proiectelor de dezvoltare.
„Am fost martorii celui mai murdar joc propus de consilierii județeni ai PRO România, cărora PSD le-a retras sprijinul politic.
Iată că deși s-a vorbit despre conexiuni între liderii județeni ai PSD și PNL, lucrurile au devenit cât se poate de limpezi iar camarila PRO România – PNL – PMP și-a dat arama pe față, lovind nemilos și în detrimentul celor care i-au ales să îi reprezinte pentru a produce „mai binele“ promis.
Satul cărășean, ca de altfel și orașe precum Moldova Nouă, Caransebeș, Oțelu Roșu, Oravița, toate au de suferit de pe urma celor ce nu au dat o altă interpretare rolului decizional pe care îl joacă, călcând în picioare jurământul rostit cu mâna pe Biblie, la momentul instalării în pozițiile de reprezentanți ai „parlamentului județean“, declară deputatul PSD, Luminița Jivan.
Peste 27 de milioane de lei propuși inițial de Consiliul Județean, nu vor mai ajunge la UAT-urile pentru care erau destinați, liderul PSD susținând că cei cinci excluși care au susținut amendamentul sunt doar marionetele celui care trage sforile în PRO România, Ion Mocioalcă.
„Cine sunt acești oameni, care au dat dovada că nu își pot depăși condiția de marionete aflate la dispoziția păpușarului șef de la PRO România, asumându-și pe față interesul propriu, în dauna interesului cetățeanului din Caraș-Severin? Numele lor nu merită rostit, așa cum părtași ai „rușinii magistrale“ au fost și ceilalți consilieri județeni de la PNL și PMP, „șacalii“ care nu au ratat momentul și au sărit la halca de carne ce nu le revenea de drept.
A vizat prin gestul de ieri consilierul județean Dinu, exclus din PSD, un sprijin liberal în competiția electorala de la Universitatea „Eftimie Murgu”? Conducerea PSD Caraș-Severin a atras de multă vreme un semnal de alarmă asupra jocurilor de culise ale consilierilor județeni vopsiți în culorile PSD și a luat măsuri în consecință, atunci când cei 5 proromâni au dat semnalul defectării“, a mai declarat Luminița Jivan.
Jivan va depune o solicitare privind avizul de legalitate al amendamentului propus și adoptat în ședința de CJ.
Citește și:
Elena FRANȚ
Bai Jivan tu vorbesti de papusar , dar cand ii pupai mainile lui Dragnea acesta cum se numea ?!, nesimtirea ta si a acolitilor tai nu are limite. Sunteti niste nenorociti !!
Noi am trait cea mai neagra perioada postbelica din cauza comunistilor care nu se dau dusi desi tara nu-i mai vrea.
„călcând în picioare jurământul rostit cu mâna pe Biblie“
–
Unii au mai primit Biblia (cu drag de “tăiţei”) şi au luat-o cu ei la furat ca sa le aduca noroc.
Alţii … l-au trădat şi pe Al. I. Cuza.
Din ce partid făceau parte oare?
Brătianu, Rosetti, … , “monstruoasa coaliţie”
Ghici!