Istoricii cărășeni plănuiesc o întâlnire inedită! Profesorul Martyn Rady ne deschide apetitul pentru istorie!

modelmic

Prezent la Reșița în cadrul unei conferințe inedite, profesorul englez Martyn Rady a dorit o altfel de deschidere a Universității Eftimie Murgu din Reșița către societatea în care trăim, și către trecutul acesteia.

Profesor de Istorie Central Europeană, Martyn Rady a scris nenumărate cărți și studii despre istoria românilor, ungurilor, croaților și germanilor. Construcția istoriografică propusă de acesta vizează durata lungă a istoriei cu subiecte din istoria medievală până în istoria contemporană.

„Profesorul participă de câțiva ani la reuniunile științifice din România. Este profesor de istorie a Europei Centrale la University College din Londra, la departamentul de Studii Europene și Studii Slave, unul dintre cele mai importante departamente al Universității din Londra. Are preocupări legate de istoria Europei Centrale. A scris despre germani, despre sârbi, despre croați, despre români, lucruri pe care am considerat că este important să le spună și la Reșița. Dumnealui a publicat inclusiv surse de istorie medievală, un domeniu sensibil al cercetării istorice în România, în general”, explică Dumitru Țeicu, directorul Muzeului Banatului Montan din Reșița.

Mai mult, prezența profesorului englez la Reșița a fost doar un prim pas într-un plan mult mai amplu de disecare a istoriei Europei Centrale și de sud-est la noi în județ.

Și asta pentru că se dorește ca pe viitor, istoricii cărășeni să se reunească la Reșița, pentru a aduce în lumină probleme și elemente importante ale istoriei acestei regiuni.

„Aș dori ca aici, la Reșița, să demarăm un proiect la care să invităm personalități importante din domeniul științelor sociale, istorici care să prezinte probleme importante ale istoriei de astăzi. Prelegera profesorului ar fi un început al unei astfel de conferințe la Reșița. Am decis să organizăm evenimentul în cadrul UEM pentru că am considerat că Universitatea este cea care trebuie să coaguleze cercetarea istorică și științele sociale din jurul ei și ar fi un factor care să ne reunească”, a mai menționat Dumitru Țeicu.

Alexandra JURCA

 

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei