Ca să vezi şi să nu crezi, cică Ion Ţiriac, doar în calitate de cetăţean, îl dă în judecată pe Mugur Matusalem Isărescu, că de fo douăj`de ani tot îl roagă mustaciosul miliardar, neaoş român, pe Isărescu, să facă, să dreagă, să fie bine tenisului românesc, asta ca să nu fie rău şi Isărescu parcă a damblagit de la bani, rate, cursul ROBOR, credite nerambursabile şi inflaţie, nu vrea neam să audă de propunerile „filantroape” ale Ţiriacului….
Şi toată râca asta dintre cei doi pleacă, aşa cum era de aşteptat, de la arenele BNR, arene pe care Banca noastră aşa zisă Naţională (unii au serioase îndoieli că ar mai fi Naţională), le-a cumpărat aproape moca, iar acum vrea Isărescu să îmbogăţească peste noapte BNR-ul, fapt pentru care suma cerută pe terenul din str. Dr. Staicovici, nr.42-48, este de-a dreptul nesimţită, în contextul în care tot ceea ce este construit pe terenul respectiv, stă să cadă….
Matusaleme Isărescu, atunci când vezi că lângă Ţiriac, în demersul său, mai există Simona Halep, Camelia Potec, Florin Segărceanu, să nu mai vorbim de Ilie Virilu` Năstase, care, între noi fie vorba, indiferent de păcatele lui ca om, de scăpările mondene şi de „greşalele” cu voie sau fără de voie, tu nu o să ajungi niciodată la nivelul Virilului, nici în ţară, nici pe mapamond, nici la viile alea pe care le posezi din muncă cinstită pe la Drăgăşani….
Luluţa e mai supărată decât Ţiriac, acuză în stângă, scuipă în dreapta, atac la Justiţie, Statul de Drept e în pericol, cum suferă ea, magistrata, parcă ar fi intrat coana Macovei la menopauză, nu alta! Păi, madame, dacă un medic este acuzat şi dovedit de malpraxis, o cam păţeşte, dacă un poliţist greşeşte, clar, o încasează, dacă un inginer constructor o dă greş cu vreun bloc şi ăsta se prăbuşeşte, puşcărie scrie pe inginer, că a fost neglijent în serviciu, iar voi sunteţi inamovibili, ce mama dracului! Voi nu greşiţi niciodată, nu plătiţi niciodată sau dacă greşiţi vă mai arată aşa, părinteşte , CSM-ul, degetul…. În rest, sunteţi fără pată, nici Albă ca Zăpada nu e ca voi…..
Eu unul sânt bucuros, primarele meu, nenea Nelu, vrea să premieze cu 500 de lei familiile care trântesc cât mai multe progenituri! Înţeleaptă decizie, vorbesc serios, să vezi acum plozi născuţi pe Bîrzava! Mai ţineţi minte bancul ăla cu doctorul din Cluj care ajuta femeile sterpe să fie fertile? S-a dus o tanti la doctorul în cauză şi i-a spus:
-Domne doctor, vreau un băiat care să aibe ochii lu`Alain Delon ! Gata, a apăsat doctorul pe un butonaş, a căzut o picătura într-o eprubeta.
– Cum mai vreţi să fie băiatul ?, întreabă doctorul .
–Doctore, să aibe fizicul lui Arnold, clar, gata, altă picătură în eprubeta.
–Altceva mai doriţi, doamnă ? –Da, doctore, vreau să aibe prestanţa lui Marlon Brando !
Ok, alta picătură în eprubetă, cantitatea întreagă o bea doamna la indicaţiile doctorului, după care se dă cu Veronica-n sus şi leşină româneşte. Atunci doctorul se ridică în picioare, îşi suflecă mânecile, se descheie la prohab şi zice:
– No, coană, acum să vezi tu Marlon Brando !…..
Mai clar nu se poate….
Adi NICA
si marmota ciocolea inveleata … Ce dreaq a facut titriac cat a fost mare sef la Federatia de Tenis ? … NIMIC. Acum face presiuni ca sa obtina, gratis daca se poate, arenele BNR. Hai sa nu confundam carierele de sportivi cu calitatile umane. Atat mustaciosul cat si nastase sunt doar niste jalnici profitori. nastase vine in uniforma de general la 1 decembrie si vrea la tribuna oficiala ca a luptat el in vreo trei razboaie si toata Romania ii este datoare.