Ion Mocioalcă îndeamnă toți membrii PSD să susțină referendumul de săptămâna viitoare!

modelmic

Președintele PSD Caraș-Severin, Ion Mocioalcă, a declarat că își dorește ca filiala pe care o conduce să se implice în susținerea referendumului de săptămâna viitoare. Mocioalcă a precizat că va sta de vorbă cu toți primarii social-democrați din județ și că îi va îndemna să se implice în susținerea referendumului pentru familie, eveniment pe care deputatul cărășean în definea cu de mult ca fiind „o repetiție cu costume” pentru alegerile europarlamentare din primăvara anului viitor.

„Vreau să vă spun că aici în Caraș-Severin, voi îndemna toți membri PSD să aibă și o acțiune de susținere a acestui referendum. Eu doresc implicarea partidului în susținerea referendumului din 6-7 octombrie, fiind printre cei care au îndemnat membrii societății civile să strângă aceste semnături record în număr de peste 3 milioane pentru acest demers.

În perioada următoare voi face un tur de județ, voi sta de vorbă cu primarii, cu consilierii locali cu președinții noștri de organizații și îi voi ruga să se implice în susținerea întrebării de pe buletinul de vot, nu știu dacă este cel mai fericit formulată, dar eu îi voi ruga să se implice în acest demers”, a afirmat Mocioalcă.

 

 

Referendumul pentru redefinirea familiei în Constituția României va avea loc timp de două zile, în 6 și 7 octombrie, a stabilit Guvernul, prin ordonanță de urgență. Condiţia pentru validarea unui referendum este ca la acesta să participe cel puţin 30% dintre alegătorii înscriși pe listele electorale.

 

Diana RADU

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei