Mandatul primarului din orașul stațiune de pe Valea Cernei, Cristian Miclău, se evidențiază prin proiectele derulate cu diferite surse de finanțare, ce însumează peste 30 de milioane de euro.
„Avem 6 proiecte pe fonduri europene, 2 proiecte pe Ministerul Dezvoltării, unul pe CNI și unul pe fonduri norvegiene. Unele sunt în implementare, iar pentru altele urmează să semnăm contractele de finanțare, iar altele sunt în procedură de licitație publică pentru atribuirea lucrărilor”, a declarat primarul din Băile Herculane, Cristian Miclău.
Printre proiectele realizate în mandatul pnl-istului Miclău se numără pietruirea Pieței Hercules, în centrul vechi al orașului, din bani europeni, dar și a Pieței 1 Mai, precum și alte investiții:
„Am rezolvat problema transportului în comun prin înființarea sectorului de gospodărie comunală și în cadrul acestui serviciu de transport local pentru călători am acordat gratuități pentru elevi, studenți, pensionari, persoane de peste 65 de ani, care circulă gratuit indiferent de numărul de călătorii.
Am reușit pe partea de agrement să aducem un trenuleț în stațiune, este înființat un centru de echitație care primește turiștii și poate face pentru turiști și călătorii cu caleașca.
Am intabulat o serie de terenuri ale primăriei care trebuiau intabulate.
Printre realizări se mai numără:
- Trotuarul de la Hotelul Geta la Podul Roșu, pe ambele sensuri de mers, a fost reabilitat;
- Trotuarul de la Gară până la Liceul Hercules;
- Am finalizat infrastructura cu rigole, pe strada principală;
- A fost finalizat Centrul de Permanență din zona blocuri.
În perioada 2016-2020 putem spune la capitolul realizări despre asfaltarea curții Liceului Hercules, modernizarea toaletei din parcul central, reabilitarea locului de joacă din zona blocuri, amenajarea unui nou loc de joacă la Grădinița „Floare de Colț”, a declarat primarul Cristian Miclău.
În perioada imediat următoare, locuitorii se vor bucura și de un magazin de retail la Herculane, foarte important atât pentru turiști, cât și pentru localnici, care va beneficia de produse de calitate la prețuri adecvate, după cum ne-a informat primarul.
Edilul în funcție își propune și proiecte pentru viitor, candidând la alegerile din 27 septembrie pentru un nou mandat în fruntea administrației locale, din partea PNL.
„Printre proiecte pentru viitor, pe care nu am reușit în primul mandat să le duc la bun sfârșit, asta și datorită conjuncturii politice la momentul respectiv, avem: îndiguirile la râul Cerna și avem podul de fontă. Reabilitarea cinematografului este un alt proiect aflat pe lista realizărilor propuse pentru următorul mandat, dar și colonadele din centrul vechi al orașului, aflate în patrimoniul Primăriei care vor fi reabilitate din bugetul local”, a precizat edilul în funcție la Băile Herculane, Cristian Miclău.
Tot ca proiecte de viitor avute în vedere într-un următor mandat, ar fi un teren de mini-fotbal care se dorește a fi realizat în zona sălii de sport și asfaltarea câtorva străzi de acces în anumite zone ale orașului stațiune de pe Valea Cernei.
Lorena POENARU