
Dublu eveniment ieri la Rusca Montană: a fost inaugurat un teren sintetic pentru copiii din localitate și a fost recepționat un microbuz achiziționat din fonduri europene. Investițiile se ridică la peste 100.000 de euro, bani proveniți din fonduri europene, sponsorizări și din bugetul Consiliului Local al comunei.
Terenul sintetic are o valoare de 50.000 de euro, din care 10.000 de euro provind de la Consiliul Local Rusca Montană, restul sumei fiind asigurată din diverse sponsorizări de la firmele din zonă, a precizat pentru Reper 24, primarul comunei, Adorian Solomesc. ”Este vorba de un teren multifuncțional pentru fotbal, baschet, tenis, cel mai mare din gama terenurilor sintetice. Pe viitor cei 175 de copii ai școlii generale din Rusca nu vor mai fi nevoiți să meargă în alte localități. Pentru toți copiii și tinerii din Rusca Montană, intrarea va fi liberă, iar pentru cei din alte localități, vom pune o taxă”, i-a mai declarat edilul, corespondentului nostru Ion Cubin.
În ceea ce privește microbuzul, acesta a fost achiziționat din fonduri europene și are o valoare de 52.000 de euro. ”Microbuzul are 21 plus 1 locuriși va fi folosit în interesul comunității, pentru transportul copiilor sau al vârstnicilor din localitate”, a precizat Adorian Solomonesc. Fondurile au fost obținute prin intermediului Galului ”Țara Hațegului – Ținutul pădurenilor”, Rusca Montană fiind singura localitate din Caraș-Severin afiliată la această asociație. Pe viitor, autoritățile locale din Rusca Montană vor încerca să obțină finanțare, tot prin intermediul acestui GAL și pentru achiziționarea unui excavator, care să fie folosit pentru lucrările din localitate, a mai precizat edilul.
La inaugurarea de ieri au participat aproximativ 1.000 de cetățeni, localnici din Rusca Montană, precum și reprezentanții firmelor care au sponsorizat investiția.
Karina TINCUL