
Daruri de sărbători pentru Spitalul Județean de Urgență din Reșița, venite tocmai din Germania.
Secțiile Ortopedie și Chirurgie ale unității spitalicești reșițene au primit, din partea unor prieteni din Würzburg – Germania, instrumentar medical necesar pentru tratamentul și îngrijirea pacienților.
În cea mai mare parte, donația se adresează Secției de Ortopedie și constă în truse de sterilizare, materiale de osteosinteză – tije, plăci, șuruburi – precum și alte materiale și echipamente sanitare: manșete pneumatice, pense de diverse mărimi, negatoscoape, tăvițe renale etc.
De asemenea, în cadrul aceluiași transport, s-au mai primit un ecograf și un sterilizator.



Elena FRANȚ