Instituția Prefectului vrea să prevină traficul de minori și consumul de droguri în județ! „Iubirea e artă, nu sclavie!”

modelmic+editorial

 

Instituția Prefectului – Județul Caraș-Severin, prin Biroul Județean pentru Romi, organizeză o campanie de informare și promovare în rândul elevilor având ca temă ”Traficul de ființe umane/prevenirea traficului de minori și consumul de droguri”, care se va desfășura pe parcursul a trei luni.

 

Prima acțiune, la care au participat peste 150 de elevi, s-a desfășurat marți, 17 octombrie 2017, la Liceul Teoretic ”Tata Oancea” din Bocșa.

În cadrul acestei întâlniri, organizată cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Caraș-Severin, Centrului Regional Timișoara din cadrul Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane  și al Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Caraș-Severin, le-au fost prezentate elevilor materiale de informare și consiliere, filmulețe educative și jocuri interactive.

Totodată, Centrul Regional Timișoara – Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane a lansat un concurs online de sloganuri antitrafic de ființe umane, pornind de la deviza „Iubirea e artă, nu sclavie!”.

Următoarele activități se vor desfășura la liceele din  Oravița și Moldova Nouă, în lunile noiembrie și decembrie.

 

Diana RADU

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei