Peste 4 miliarde de ei vechi are de achitat Consiliului Judeţean Caraş-Severin societatea comercială Aeroportul Caransebeş S.A., această sumă semnificând redevenţe neachitate şi majorări datorate întârzierilor plăţii redevenţei pentru perioada decembrie 2014 – iulie 2016.
Instanţa a decis respingerea apelului formulat de societatea care ar fi trebuit să realizeze o serie de investiţii asumate în contractul de vânzare – cumpărare faţă de Consiliul Judeţean.
Obligaţii contractuale neonorate de către S.C. Aeroportul Caransebeş S.A.!
Astfel, prin contractul de vânzare-cumpărare s-a impus în sarcina cumpărătorului S.C. Aeroportul Caransebeş S.A. efectuarea unor lucrări de investiţii aferente clădirilor achiziţionate, pistei de decolare/aterizare şi dotarea societăţii cu instalaţii şi utilaje necesare desfăşurării activităţii aeronautice. Concesionarul a executat lucrări de investiţii la Aeroport în valoare totală de 2.390.270 de dolari, constând în reabilitarea sistemului de canalizare, lucrări de defrişare, amenajarea pistei, reabilitarea pavilionului administrativ, execuţia gardului perimetral şi drumului tehnologic.
Nu au fost în schimb executate lucrările de la aerogară, care constau în separarea fluxului de călători pe relaţia internă/externă, realizarea sistemului de balizaj şi completarea parcului de autospeciale pentru asigurare aeroportuară, fapt ce a determinat Consiliul Județean să inițieze procedura de reziliere a Contractului de concesiune încheiat în 2007. Aceasta nu s-a mai produs ca urmare a abţinerii de la vot a consilierilor judeţeni la şedinţa de la acea vreme din 2015. La momentul disucţiilor care au vizat rezilierea contractului de concesiune, Axente Obrejan, administratorul societăţii Aeroportul Caransebeş, a respins acuzaţiile formulate la adresa companiei sale, vorbind despre realizarea unor investiţii în valoare de 3 milioane de euro şi a susţinut că cineva are o problemă personală cu domnia sa.
Decizia Curţii de Apel Timişoara, de respingere a apelului formulat de către reclamanta S.C. Aeroportul Caransebeş S.A în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Judeţean Caraş-Severin şi societatea aflată în insolvenţă, Excav Prod SRL, a fost definitivă. O primă luptă dintre Consiliul Judeţean Caraş-Severin şi S.C. Aeroportul Caransebeş S.A. a fost tranşată în favoarea instituţiei administrative judeţene dar bătălia continuă…
Sergiu TABAN
foto: caon.ro
