Autorii înjunghierii petrecute duminică după-masă într-o benzinărie din Oravița sunt din nou liberi, după ce au fost reținuți doar 24 de ore și-n condițiile în care conflictul dintre agresori și victimă este unul care trenează de peste doi ani.
24 de ore au fost lipsiți de libertate agresorii bărbatului dintr-un peco orăvițean. Și asta după ce au înjunghiat o persoana de nu mai puțin de 7 ori! Judecătorul de drepturi și libertăți a considerat că cei trei agresori nu prezintă un pericol social și pot sta liniștiți în libertate, controlul judiciar fiind suficient. Indiferent de cât de mici ar fi fost leziunile cauzate de cele 7 înjunghieri, totuși sunt 7! Să înjunghii de 7 ori și să nu fii considerat un pericol social este o dilemă pe care ne este greu să o deslușim.
De asemenea, nu știm dacă instanța a luat act de faptul că agresorii au mai atentat la integritatea corporală a familiei victimei. Un membru al familiei ne-a trimis o serie de poze ce nu pot fi redate în formă inițială într-o publicație, fie ea și online. Cea care ne-a trimis fotogafiile spune că poliția nu a luat nicio măsură și că membrii bandei, cum îi cataloghează femeia, ar avea protecție chiar de la cei care ar fi trebuit să ia măsuri încă de la primul incident.
Înclinăm să credem totuși că aceste relatări au și un suport real, mai ales că, în condițiile date, cum spuneam și mai sus, elementele din dosarul întocmit de organele de anchetă nu par a acorda circumstanțe atenuante celor 3 agresori. Chiar și fără relatările membrilor familiei, impactul asupra societății la auzul veștii că 7 înjunghieri, fie ele și împunsături, nu reprezintă pericol social, nu poate fi decât unul ce lasă semne de îndoială asupra deciziei instanței.
Sergiu TABAN
Asa si … care-i problema ???
La poporul de rand nu tine poanta cu arestul preventiv, pentru ca poporul de rand plateste taxe si are drepturi, nu-i asa ?
Dar daca era un politician, il ridicau cu mascatii si ii dadeau si vreo 30 de zile de arest preventiv.