Infracţiuni de sfârşit de săptămână pe şoselele cărăşene

pol

Şofer băut şi şofer fără permis – acestea sunt două dintre infracţiunile care pun în pericol siguranţa rutiră şi, implicit, viaţa oamenilor atât din autovehicule, cât şi de pe lângă drumurile circulate. Nici sfârşitul de săptămână încheiat nu a rămas “curat”, poliţiştii rutieri întocmind două dosare penale pe numele unor bărbaţi cercetaţi pentru infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere. Sunt fapte constatate în urma acţiunilor desfăşurate în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, dar şi duminică după-amiaza, se arată în comunicatul remis presei de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Caraş-Severin.

Prima dintre infracţiuni s-a constatat pe strada Ardealului din Caransebeş, unde poliţiştii au oprit pentru control un autoturism. A reieşit că utovehiculul a fost condus de un tânăr în vârstă de 25 ani, care la testarea cu aparatul alcooltest, a dat un rezultat pozitiv. Aproape aceeaşi situaţie la Reşiţa, unde poliţişti din cadrul Biroului Rutier au oprit, pe strada Timişoarei, pentru control un autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 30 ani. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a fost pozitiv. “Celor doi şoferi le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, în cauză fiind întocmite dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”, se mai precizează în comunicatul poliţiei.

Altă infracţiune, aceeaşi localitate! Duminică după-amiaza, pe strada Sf. Varvara, poliţiştii au oprit pentru control un moped. Verificările au scos la iveală faptul că mopedul nu este înmatriculat şi conducătorul, în vârstă de 28 ani, nu posedă permis de conducere. Poliţiştii continuă cercetările şi în acest caz în cadrul unui dosar penal.

Laura PIPERIU

 

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei