INEDIT! Voluntari din 11 județe au refăcut marcajele turistice pe traseul Borlova – Muntele Mic – Șaua Jigoria – Cuntu

cuntu 1

54 de voluntari din 11 județe, alături de reprezentanți ai Serviciului Public Salvamont Caraș-Severin, au pus umărul la refacerea marcajelor turistice de pe traseul Borlova – Complex turistic Muntele Mic – Șaua Jigoria – Stația Meteorologică Cuntu. Este vorba de un traseu de aproximativ 25 de kilometri, dintre care segmentul Borlova-Muntele Mic face parte din traseul european de lungă distanță E3, care traversează Europa.

Borlova – Complex turistic Muntele Mic – Șaua Jigoria – Stația Meteorologică Cuntu  reprezintă aproximativ o treime din traseul care străbate creasta principală a Munților Țarcu. Anul viitor, va urma refacerea marcajului de creastă propriu-zisă (Cuntu – Vf. Țarcu – 2190 m – Șaua Plaiului – Șaua Șcheiului – Vf. Matania – Vf. Baicu – Șaua Iepii – Valea Corciova – Barajul Gura Apelor), unde vor fi montați circa 60 de stâlpi și indicatoare.

Acțiune de voluntariat derulată recent în Caraș-Severin a fost organizată de Serviciul de Voluntariat Montan, cu susținerea Consiliului Județean Caraș-Severin și Serviciul Public de Salvamont Caraș-Severin. La activitate a fost prezent și președintele Consiliului Județean, Silviu Hurduzeu, care nu a ratat ocazia de a vorbi despre frumusețea județului Caraș-Severin:

„Este unul dintre cele mai frumoase județe din România, iar frumusețea este dată de potențialul turistic, de multele obiective turistice care pot fi vizitate în județul Caraș-Severin. Ne aflăm aici pe Muntele Mic, la aproape 1800 m. Muntele Mic, Muntele Semenic sunt două obiective importante pentru județul Caraș-Severin. Acțiunea de astăzi contribuie la dezvoltarea turismului în județul Caraș-Severin și țin să vă mulțumesc pentru ceea ce ați făcut pe Muntele Mic”.

Traseul este unul de referință pentru județul Caraș-Severin. În zonă există și o stație meteorologică permanentă, iar pe timpul iernii existența stâlpilor de marcaj este vitală, cunoscut fiind și cazul nefericit în care doi meteorologi și-au pierdut viața în anul 2009, ca urmare a faptului că în golul alpin nu aveau puncte de orientare. „Totodată, refacerea marcajului turistic de creastă ar însemna realizarea unei legături importante cu Munții Godeanu și Munții Retezat, fapt ce ar contribui la creșterea numărului de turiști atrași de drumeții montane în Caraș-Severin”, sunt de părere organizatorii acțiunii.

traseu 2 traseu 3

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

  1. zero

    Superb!
    Marcajele nu au mai fost refăcute de pe vremea hărţilor descrise de ing. Nae Popescu, prin anii ’80.

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei