Indicatoare rutiere ignorate de șoferii reșițeni! Circulație haotică pe străzile pe care de azi s-a impus sens unic

modelmic

S-a circulat cu dificultate astăzi în Reșița, odată cu închiderea Bulevardului A. I. Cuza unde se execută lucrări de modernizare a rețelei de apă. Tronsonul cuprins între Poliție și Blocul 800 este închis circulației autoturismelor până la finalizarea lucrărilor, 10.09.2019.

Deși închiderea circulației a fost anunțată de câteva săptămâni, iar noile indicatoare rutiere au fost amplasate de ieri după-masă, sunt și în prezent șoferi care circulă pe contrasens pe cele două străzi unde a fost instituit sens unic.
După închiderea tronsonului aflat în lucru, mașinile au fost deviate prin Moroasa, pe strada Sportului și strada Petru Maior unde se circulă pe ambele benzi pe un singur sens.

Au fost surprinse însă mașini care veneau pe contrasens, existând riscul unor accidente. În doar 5 minute, 4 autoturisme au fost surprinse venind din sens opus pe tronsoanele cu sens unic.

Pentru că circulația pe cele două străzi din Moroasa este în orele de vârf destul de intensă, șoferii care s-au aventurat astăzi pe contrasens au fost obligați să urce pe trotuar pentru a nu se ciocni cu autovehiculele care circulau regulamentar, conform noilor indicatoare rutiere.

Cei mai puțin cârcotași susțin că șoferii nu s-au obișnuit cu noile indicatoare și acesta ar fi motivul circulației haotice de astăzi. Sperăm însă că în următoarele zile nu vor mai fi probleme cu traficul pe cele două străzi din zona Moroasa și nici riscuri.

Elena FRANȚ

 

Distribuie pe:

Stiri similare

5 Comentarii

  1. MIa

    1. Nu sa lucrat cu cap.
    2. Nu cred ca era necesar sa fie 2 benzi pe sens.
    3. Toată moroasa II trebuie sa o ia spre UEM când merge în govandari.
    4. Intro tara civilizata marcajul era cât casa si electronic sa se vadă de la peste 50m indiferent de intersecție.
    5. Iar în presa se scria demult dacă era știut, pe lângă cel ca se închide tronsonul de jos și faptul ca se face sens unic prin moroasa.

    1. Marius

      Lipsesc semafoarele temporare,lipsesc si semnele de circulație temporară de circulație pe sens unic pe 2 benzi,săgeți pe galbene trasate pe asfalt aproape ca nu se vad

  2. Gigi Against

    Unde era Politia Locala?
    La schimbarea majora a sensurilor de mers politia INDRUMA si SUPRAVEGHEAZA traficul rutier cel putin trei zile…
    La noi NU !

  3. zero

    “Sperăm însă că în următoarele zile nu vor mai fi probleme cu traficul ”

    Doar în următoarele nopţi…
    Ce capete “luminoase” noaptea, gen tăiţelu’, mai avem pe la (ne)siguranţa circulaţiei?

  4. Adrian

    Pai … s-a indoit cineva ca rumanul nu va respecta regulile ???
    Cine a crezut asta este un naiv.
    Apropo … foarte bine ca s-a introdus sens unic prin Moroasa. Astfel se poate circula mult mai fluent.
    Daca nu era sens unic sa fi vazut bulibaseala in oras. Dar asa este mult mai bine.
    Atat cat poate fi de bine cu soferi rumani.

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei