Alte două unități de învățământ din municipiul Reșița vor căpăta o nouă înfățișare în perioada următoare. După începerea lucrărilor de reabilitare și modernizare la mai multe colegii și licee din oraș (unele dintre ele deja finalizate sau în stadiu avansat de implementare), a venit rândul a două grădinițe să fie transformate în șantier. Este vorba de grădinițele cu program prelungit Floarea-Soarelui și Dumbrava Minunată.
Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Caraș-Severin anunță că au început pregătirile pentru relocarea activității celor două grădinițe pe perioada derulării lucrărilor. Astfel, la sediul ISJ a avut loc ieri o întâlnire între reprezentanții Primăriei și cei ai Inspectoratului Școlar pentru identificarea și aprobarea celor mai bune soluții pentru asigurarea activității celor două instituții de învățământ preșcolar în condiții optime în alte locații. La ședința de lucru au participat: din partea Inspectoratului Județean Caraș-Severin, Lavinia-Carina Pristavu, inspector școlar general și Emilia Modrigan, inspector școlar pentru educație timpurie, iar din partea Primăriei Reșița, viceprimarul Mădălina Chiosa, Liliana Dacica, director general al Direcției Generale Învățământ, Cultură, Tineret, Sport și Culte și Lidia-Cosmina Roșian, director executiv Asistență Socială. De asemenea au mai participat directorii instituțiilor de învățământ și reprezentanți C.J.R.A.E. Caraș-Severin.
Conform informațiilor transmise de Ion Chiosa, purtătorul de cuvânt al ISJ Caraș-Severin, activitatea celor două grădinițe se va desfășura, temporar, pe perioada reabilitării clădirilor proprii, în următoarele locații:
– Grădinița cu Program Prelungit „Floarea-Soarelui” :
- grupele de program prelungit la parterul Corpului C (fosta Școală Gimnazială Nr. 12) al Colegiului Național „Mircea Eliade” din Reșița, situată pe strada Măcinului nr. 3;
- grupa de program normal în incinta Grădiniței cu Program Normal „Pinochio” din Reșița, situată pe strada Aleea Daliilor nr. 5,
– Grădinița cu Program Prelungit „Dumbrava Minunată” la parterul Școlii Gimnaziale Nr. 8 din Reșița, situată pe strada Aleea Bazna nr.2.
„Toți factorii implicați se vor asigura să ofere preșcolarilor, în noile locații, un proces instructiv-educativ de calitate, un mediu specific activităților din grădiniță și programul zilnic specific grădinițelor cu program prelungit”, mai precizează Ion Chiosa.
Aproape 8 milioane de lei vor fi investiți în reabilitarea celor două grădinițe, în cadrul unor proiecte derulate de Primăria Reșița pe fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 4.
Karina TINCUL

