Incendiu puternic la 3 gospodării din Armeniş
Incendiul a fost semnalat duminică, în jurul orei 18:00, la o casă din localitatea Armeniş iar pentru stingerea acestuia au participat 15 pompieri militari din Caransebeş, cu trei autospeciale de intervenţie, precum şi pompierii voluntari din Armeniş, Slatina Timiş şi Teregova.
Se pare că focul s-a produs în bucătăria unui imobil, cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit al unui cablu electric defect, după care s-a extins şi la acoperişul imobilului vecin, distrugând şi o parte din acoperişul unei a treia case.
Deoarece în acea zonă casele sunt lipite între ele, mobilizarea pompierilor a fost una exemplară, ei reuşind lichidarea incendiului în mai puţin cinci ore, cu tot cu degajarea elementelor care ar fi putut reaprinde flăcările (fân, lemn etc.), după cum ne-a transmis lt. Adriana Marghescu, purtător de cuvânt al I.S.U. ,,SEMENIC” Caraş-Severin.
Cu toate acestea, pagubele au fost însemnate, ele fiind evaluate la aproximativ 150.000. În timp ce, valoarea bunurilor salvate a fost de circa 250.000. La imobilul de la care a izbucnit incendiul au ars: acoperişul pe o suprafaţă de 400 metri pătraţi, în jur de 40 metri cubi astereală, 6000 de ţigle, 400 l ţuică, doi metri cubi de scândură, o drujbă, trei paturi, şase dulapuri, trei mese, 30 scaune, un colţar, trei televizoare, un aragaz, un computer, o maşină de spălat, un sistem audio, un frigider, o combină frigorifică, un filtru de cafea, un prăjitor de pâine, cinci covoare, 300 kg materiale textile, 10 geamuri de lemn, trei uşi de lemn, trei porţi de lemn, circa 3500 kg fân, în jur de 1500 kg porumb. Totodată, au fost afectate patru camere, o baie, un hol şi un adăpost de animale gol.
La celălalt imobil, au fost mistuite de flăcări: aproximativ 250 metri pătraţi de acoperiş şi în jur de 15 metri cubi de material lemnos de susţinere a acestuia. Totodată, s-au distrus în jur de 200 metri pătraţi de tablă zincată din care era confecţionat acoperişul şi circa 1000 bucăţi de ţiglă. S-a degradat tavanul de sub partea de acoperiş afectată şi aproximativ 200 metri pătraţi de parchet.
La a treia casă, a fost afectat acoperişul pe aproximativ 20 metri pătraţi, arzând în jur de doi metri cubi de scândură şi aproximativ 200 ţigle. De asemenea, a fost afectat şi plafonul pe aproximativ 20 de metri pătraţi.
Pentru stingerea incendiului, a fost necesară realimentarea autospecialelor care s-a făcut atât de la reţeaua de hidranţi a localităţii, cât şi din răul Timiş, după cum am aflat de la Serviciul de Informare şi Relatii Publice I.S.U. “SEMENIC” CS, prin vocea ofiţerului Adriana Marghescu.
Sergiu TABAN