Un echipaj de 5 pompieri militari cu o autospecială de stingere, din cadrul Secției de Pompieri Moldova Nouă, împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic Moldova Nouă, acționează de urgență pentru stingerea unui incendiu de litieră și plantație, incendiu care s-a întins pe aprox. 2 ha, în zona Ocolului Silvic Moldova Nouă. Incendiul a fost anunțat în jurul orelor 14.30, echipele, aflate în acest moment în teren, luptând pentru localizarea incendiului, intervenția de stingere fiind în plina desfășurare.
Un altă intervenție a avut loc ieri, la un incendiu de vegetație uscată, în zona localității Liborajdea. Au intervenit de urgență 6 subofițeri cu o autospecială de stingere, din cadrul Secției de Pompieri Moldova Nouă care, alături de 11 lucrători ai Ocolului Silvic Moldova Nouă, au reușit să localizeze și să lichideze incendiul, evitând astfel ca acesta să se extindă la o suprafața mult mai mare. În urma incendiului au fost afectate 23 ha (11 ha litiera și 12 ha pășune împădurită) . Cauza incendiului – foc deschis, ne-a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Semenic Adrian Manofu.
Dan AGACHE