Aproximativ 65 de hectare de vegetație uscată și miriști au ars în urma a două incendii produse ieri în localitățile Carașova și Iabalcea. Din primele cercetări, se pare că în ambele cazuri incendiile au pornit de la un foc lăsat nesupravegheat. Pentru stingerea acestora au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Reșița și membri ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Carașova.
„Incendierea miriştilor şi resturilor vegetale este o practică des folosită pentru igienizarea terenurilor, motiv pentru care subliniem faptul că, înaintea demarării acestei activități, sunt obligatorii solicitarea şi obţinerea Acceptului de la Agenţia pentru Protecţia Mediului şi a Permisului de lucru cu focul de la Primărie.
Menţionăm că arderea miriştilor provoacă o serie de efecte negative solului precum distrugerea microfaunei folositoare şi evaporarea apei de la suprafaţa solului, iar nerespectarea măsurilor specifice desfăşurării lucrărilor de igienizare poate avea consecinţe grave asupra comunităţii prin pierderea de vieţi omeneşti, producerea de pagube materiale şi afectarea mediului înconjurător”, explică purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Semenic al județului Caraș-Severin, Elena Tarla.
În unele cazuri, cetățenii aleg să ardă miriştile chiar și în condiții de vânt, lasă focul nesupravegheat sau nu respectă distanţele de siguranţă faţă de construcţii, ceea ce poate favoriza propagarea rapidă a focului la gospodării şi anexele acestora.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157680404642555″]
Persoanele fizice sau juridice ce desfăşoară acţiuni de ardere a miriştilor, a gunoaielor sau a altor materiale au obligația de a respecta prevederile reglementărilor în domeniu, de a face acest lucru în locuri special amenajate ori pe terenuri pregătite. Ei trebuie să asigure supravegherea permanentă a arderii şi stingerea jarului după terminarea activităţii.
Arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără obținerea permisului de lucru cu focul și fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi se sancționează cu amenzi cuprinse între 1.000-2.500 lei.
Diana RADU
