Reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin efectuează căutări în vederea depistării unui tânăr de 15 ani, plecat voluntar dintr-un apartament social din municipiul Reșița. Tânărul nu a mai fost văzut din data de 15 mai. Comunicatul polițiștilor vine după ce aseară a fost anunțată dispariția unei fete de 13 ani, din Reșița, plecată de la domiciliu tot în data de 15 mai.
„Poliția Municipiului Reșița a fost sesizată de către reprezentanții Centrului Social despre faptul că în data de 15.05.2020, minorul LAZĂR ANDREI GHEORGHE a plecat voluntar din instituție, iar până în prezent nu s-a mai întors”, precizează Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.
Semnalmente: înălțime 1,65 m, constituție fizică astenică, păr negru și vopsit blond în față, tuns scurt, ochi negri, ten măsliniu.
Cei care pot furniza informații cu privire la persoana dispărută sunt rugați să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze gratuit numărul unic de urgență 112.
Citește și Dacă știți ceva de acest copil, sunați urgent la 112 sau anunțați prima secție de poliție
Karina TINCUL

„Poliția Municipiului Reșița a fost sesizată de către reprezentanții Centrului Social despre faptul că în data de 15.05.2020, minorul LAZĂR ANDREI GHEORGHE a plecat voluntar din instituție”
Altfel s-ar fi ales cu dosar penal sau amenda legală, nu?
–
Poliţiştii susţin că i-ar fi găsit (depistat) pe ambii copii pe la Armeniş.
Nu precizează însă dacă custodia “oferită” (miliţieneşte) copiilor este de natură voluntară sau involuntară şi dacă ar fi traumatizantă psihologic (sau nu) pentru aceştia.
Cert ar fi că minorul “a plecat voluntar din instituţie”, de bine, cu declaraţie pe proprie răspundere, actualizată şi completată la zi
Spre deosebire de conducerile instituţiilor, de unde se pleacă involuntar, la ordin (abuziv) de sus sau cu detaşare la Poplaca.
Apropo: copiii nu s-au contaminat cumva cu Covid de la Armeniş, de natură a justifica şi câta carantină legală, de 15 zile, prin beciurile miliţiei?
Au fost găsiți în gara Armeniș de către un echipaj mixt format din un polițist local al Comunei Turnu Ruieni și un polițist de la postul de politie Teregova.
Adică “depistaţí pe raza de competenţă prin mijloace specifice …” , vă rog frumos, să ne exprimăm cu celeritate şi fără echivoc, pe limba organelor
Deşi lipseşte o fotografie a acţiunii de depistare /custodie, măcar cât la seif-ul din fântână.